Aflat la Ediția a VII-a, Festivalul Internaţional al Aforismului va avea loc la Tecuci în perioada 12 – 14 octombrie 2023. Organizatorii acestui eveniment sunt Fundația „Pelin” și Biblioteca Municipală „Ștefan Petică” Tecuci.
Concurenții vor trimite câte 30 de aforisme nepublicate și nepremiate la alte concursuri. Lucrările vor fi prezentate pe o pagină nesemnată. Pe altă pagină vor comunica: adresa electronică, poștală, telefon și un CV de maximum 50 de cuvinte. Scriitorii consacrați sunt rugați să trimită câte 20 de aforisme/10 epigrame pentru rubrica Hors concours a Antologiei.
Expedierea lucrărilor se va face în perioada 15 mai – 15 iulie a.c., pe adresa: [email protected] , [email protected] .
Se vor acorda: două premii Opera Omnia, Trofeul Festivalului, premiile I-III, premii speciale, premii de excelență, diplome, plachete, cărți etc.
Participanții se pot înscrie pentru prezentarea unor referate despre aforism / epigramă, dar și a unor amintiri, impresii (de la edițiile anterioare), interviuri, recenzii, pe care le vor trimite organizatorilor până pe data de 15 iulie a.c.
Conform tradiției, în prima parte a manifestării, 250 – 300 de elevi își vor etala, în fața scriitorilor invitați (cca 70), cunoștințele lor în materie de aforism.
În programul Festivalului sunt incluse: sesiune de comunicări, lansări de carte, prezentarea Antologiei Festivalului, ediția a VII-a, 2023, dezbateri, gala elevilor, turnirul aforiștilor și al epigramiștilor, scurt concert de muzică clasică.
Pentru „Gala laureaților”, premianții vor pregăti câte 10 aforisme, care vor fi citite în fața publicului. Pentru întâlnirile cu publicul, premianții și invitații de la „Secțiunea aforism” vor pregăti câte o serie de 15 aforisme.
Invitații epigramiști vor pregăti câte un grupaj de 5 epigrame / catrene sau 8 distihuri. Întâlnirile cu publicul vor avea loc în școli, biblioteci și în Ateneul Național din Tecuci.
Se recomandă premianților și invitaților să facă o foarte exigentă selecție a materialelor trimise pentru Concurs, pentru Antologie, dar și a celor prezentate în fața asistenței.
Organizatorii asigură masa, cazarea și decontarea transportului (pentru distanțe mai mari de 200 de km).
Informații suplimentare: Vasile Ghica, mail: [email protected] .
Președinte de Onoare: prof. și traducător Creola Thenault Băltărețu, doctorat obținut la Univ. Paris Ouest. Președintele Fundației: Doru-Eugen Pelin. Președintele Festivalului: Vasile Ghica.