Prezent la marea majoritate a evenimentelor cultural artistice care se desfășoară la Ateneul Fundației Pelin, nu puteam rata întâlnirea cu renumita traducătoare și om de film Irina Margareta Nistor, aflată la Tecuci cu ocazia lansării unei cărți în data de 15 iulie 2023. Intrând în sala Ateneului cu mult timp înainte de ora începerii activității, am remarcat-o pe distinsa doamnă în partea dreapta a scenei, pregătindu-și minuțios temele pentru ce va urma. Am îndrăznit să-i cer datele de contact pentru un interviu pentru site-ul și Ziarul Tecucean, oferindu-mi cu mare plăcere datele de contact. Acesta este discuția avută, îi mulțumesc și pe această cale pentru răbdarea pe care a avut-o cu mine.
Reporter: Stimată și distinsă doamnă, în primul rând țin să vă mulțumesc din suflet pentru faptul că mă onorați cu acordarea acestui interviu. Sunt total de acord cu ce a spus Doru Eugen Pelin, președintele Ateneului, atunci când a afirmat că, pentru dânsul dar și pentru orașul nostru, este o mare cinste și mândrie acceptând invitația de a veni la Tecuci. De la dvs. am aflat că este pentru prima oară când poposiți pe aceste meleaguri moldave. Cum v-a plăcut ce ați găsit în acest oraș?
Irina Margareta Nistor: Chiar aș fi putut să iau o piatră în gură, una prețioasă, ca istoria și povestile orașului vostru, plus că am avut o călăuză, mai ceva ca-n Tarkovski, pe domnul Pelin, (nu de mai, ci de iulie, un cuvânt drag mie, că era preferatul mamei mele, născute pe 10 mai, și a cărui licoare a înnobilat și UNITER-ul la Timișoara, anul acesta). Și apoi Muzeul de avioane, cu Școală cu tot, unde cred că a învățat să piloteze și bunicul meu, veteran din Primul Război. Plus spiritul Tamarei Buciuceanu, de care m-a legat o mare afecțiune reciprocă.
R: Acum, vine și clasică întrebare – Cum v-a plăcut publicul tecucean?
I.M.N.: E un public receptiv, iubitor și iubibil (vorba trupei Taxi, cu care am și „cântat” în „Subtitrarea la români”). Am primit niște flori de câmp, ca-n textul Liei, și dulcețuri, rare, ca pe vremuri, într-o cutie fermecată, cu un muștar fără E-uri și mai grozav decât cel de Dijon, un portret color inspirat de coperta de la zâmbetul de cinema și, mai ales, cărțile, vorbele bune, generațiile cele mai diferite și nostalgiile permise cu filmele de la video, într-un Ateneu cu pian și o mână curentă din fier forjat, de invidiat.
R: După apariția articolului nostru în presă și pe facebook dedicat activității la care ați participat în data de 15 iulie 2023, la Ateneu, foarte multe persoane și-au manifestat regretul că nu au venit să vă vadă, cum se spune „în direct”, deși această activitate a fost mediatizată cu mult timp înainte. Ce spune acest lucru pentru dvs?
I.M.N.: Că trebuie să mai vin/ venim neapărat, poate în decembrie, cu minunatul spectacol dedicat Reginei Maria.
R: Am să revin la pasiunea vieții dvs – Filmul! Am înțeles că în anul 1980 ați terminat facultatea, fiind absolventă a secției franceză-engleză și ați început să lucrați la Televiziunea Română. Cum a fost prima întâlnire cu televiziunea? Aveați, atunci, în jur de 25-26 de ani. Ce sentimente v-au cuprins când ați intrat în acest loc de mare valoare – Televiziunea Română?
I.M.N.: Aveam fix 23 de ani, tocmai îmi dădeam diploma și făceam și pe ghidul. Televiziunea m-a fascinat și o face în continuare, că m-am născut odată cu ea și sunt o telespectatoare pasionată. Am avut impresia că intru într-o cutie fermecată și urc cu liftul cu toate vedetele adevărate!
R: Care au fost primii dvs. colaboratori de atunci și cu cine ați colaborat cel mai mult?
I.M.N.: Cu Tudor Caranfil, Ioan Ionel, Viorica Bucur, Doina Boeriu, Tudor Vornicu și Iosif Sava.
R:. V-ați luat o răspundere imensă, să traduceți filme pe care le vor urmări sute, mii chiar milioane de oameni din țară și de peste hotare. Nu aveați teamă de a greși, de a interpreta eronat anumite dialoguri?
I.M.N.: Firește. Nimeni nu-i perfect și eu nu sunt o încrezută (sper). Nădăjduiam doar să se înțelegă sensul. Aveam emoții, fiind totul la prima vedere/ascultare. Și habar n-aveam ce public larg era.
R: Ați avut vreodată sentimente de teamă, de nesiguranță în ce realizați?
I.M.N.: Absolut tot timpul. Verific și încerc să fiu o perfecționistă.
R: Sunt sigur că în televiziune, l-ați văzut și cunoscut și pe marele om de televiziune Tudor Vornicu, despre care se spunea că TVR înseamnă Tudor Vornicu și restul. Ce ne puteți spune despre dânsul, despre activitatea lui?
I.M.N.: Era un om orchestră. Un telest impecabil. (Casa de cultură din Adjud îi poartă numele, și am inaugurat-o acum ceva vreme). Am învățat enorm de la el, l-am adulat și continui să cred că nu l-a egalat nimeni și nici nu sunt șanse. Făcea „La sfârșit de săptămână” (n-aveam voie să spunem week-end), una dintre cele mai complexe emisiuni, interviuri cu mari personalități, avea grijă să nu ne lipsească Concertul de Anul nou de la Viena, și să avem cele mai bune filme, inclusiv „Pe aripile vântului” în episoade, sau ABBA…
R: Să trecem acum și la adevărata dvs. pasiune – Filmul. Am înțeles că în activitatea ce a-ți efectuat-o, ați subtitrat în jur de 5.000 de pelicule și aveți 3.000 de filme traduse care erau înregistrate pe casete video aduse pe atunci din vest. Spuneți-ne ceva despre aceste lucruri.
I.M.N.: Pe casete se cheamă voice-over, că se aude un pic originalul, deci nu e complet dublat, vreo 3000 până în Revoluție (a scris și în New York Times despre asta) și Ilinca Călugăreanu a făcut documentarul „Chuck Norris vs. Communism” (2015) cu premieră și aplauze de minute în șir, în picioare, la Sundance (SUA). Am și subtitrat vreo mie și ceva pt TVR, SOTI și Festivaluri.
R: Pe vremuri, apărea și citeam mereu revista „Cinema” care avea ca redactor șef pe Ecaterina Oproiu și redactor șef adjunct pe Nicolae C. Munteanu, fugit în Germania și care era un apreciat crainic și comentator la Europa Liberă. I-ați cunoscut și ce alți redactori de acolo mai cunoșteați. Cum era în redacția acestei îndrăgite reviste?
I.M.N.: Pe Catrinel Oproiu am cunoscut-o la Clubul criticii, lunea la Cinema Studio, unde se dădeau filme pentru membri ACIN, și o admir enorm și firește pe profesorul meu D.I. Suchianu. Nu știu atmosfera din redacție, și am scris un singur articol, până în 89: „Oful vocii din off”, despre traducerile simultane de la Cinematecă.
R: Tot legat de filme, știu că în anul 2012 ați fost printre inițiatorii Festivalului de psihanaliză și film. Ce ne puteți spune de acest lucru?
I.M.N.: Că am ținut și țin mult ca lumea să știe mai multe despre psihanaliză, acum e la Iași și Cluj, la București n-am mai găsit sponsori după 10 ani (Tocmai că se tem să nu fie asociați cu nebunii. Trist!). Psihanaliza a fost interzisă 50 de ani și am experți care ne însoțesc și comentează filmele, venind din Marea Britanie, Corsica, Italia și inclusiv Ștefan Feldman, care a scris despre Tecuci și ne-a făcut niște poze sublime Claudiei și Viorelei, cu ochi de expert psy.
R: Vă rog acum, câteva cuvinte și despre colaborarea cu Radio România. Cu ce personalități ați colaborat la Radio, unde cunoscuți erau Ion Ghițulescu, Coca Cosma Teoharie și alții.
I.M.N.: Foarte puțin la Radio. Le știu doar copiii, unul actor și fata ziaristă, în Elveția acum. Pe Ghițulescu îl mai întâlneam la petrecerile prietenilor părinților mei.
R: Revenind la calitatea de traducător, personal, mai rețin numele Ifgenia Robescu. Va rog să completați lista cu alți colegi, traducători de filme din țara noastră.
I.M.N.: Îmi place formularea cu calitatea: ar mai fi Milka Băncilă și Sanda Aronescu, mai vintage.
R: Ați avut parte de traduceri ale unor celebre filme indiene – Articolul 420, Vagabonul, O floare și doi grădinari și alte filme lacrimogene. Sau nu ați tradus și aceste filme?
I.M.N.: Au fost câteva pe video. (De asta mai primesc și acum, flori și fructe în dar de la florărese). Subtitrările pe filmele din oraș, ștanțate, erau doar pentru Laboratorul Mogoșoaia, și puținele alese. Nu m-am numărat printre ele. În schimb am tradus cartea genială : „Vagabondul milionar”, care s-a și ecranizat.
R: Mulți dintre noi, printre care mă număr și eu bineînțeles, am crescut cu filme traduse de dvs. ascultând câteodată și aceea voce inconfundabilă pe care o aveți. Filmul, a fost, este și va rămâne adevărata dvs. pasiune și mulțumire. Credeți că dacă ar fi să luați totul de la început, ați face același lucru?
I.M.N.: În mod sigur. A fost un privilegiu, pe care nu sunt sigură că l-am meritat, dar pasiunea este infinită și ea m-a salvat.
R: Vă rog, dacă doriți să mai spuneți ceva, pentru tecuceni, care nu a fost cuprins în aceste întrebări.
I.M.N.: Vă invidiez pentru că aveți parte de momente de cultură, cum și-ar dori și alții, care n-au însă norocul unui Domn Pelin!
R: Irina Margareta Nistor, vă mulțumesc pentru acest interviu și vă asigur de respectul meu și al tuturor tecucenilor!
Iancu Aizic
