Gheorghe Ghițulescu a avut o carieră îndelungată în administrația publică din Tecuci. Inițial, a ocupat funcția de comisar la Poliția locală, după care s-a angajat ca funcționar la Primăria orașului Tecuci, unde a avut responsabilitatea Serviciului Bunuri și a Serviciului de Stare Civilă. De asemenea, a fost implicat în activitatea Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” în calitate de epitrop și a fost membru al comitetului de inițiativă responsabil pentru construirea Catedralei din Tecuci.
Ghițulescu a fost un apropiat al familiei Cincu, mai ales al lui Nestor Cincu. În perioada 1924-1932, a elaborat „Monografia și Istoricul Târgului Tecuci”, pe care ulterior a publicat-o în serial în paginile ziarului „Curierul Tecuciului”, unde era proprietar și director. În realizarea lucrării, Ghițulescu a primit sprijin de la Elena Tudor Pamfil și fiul ei, locotenent Pamfil Ioan din Batalionul de gardă al Majestății Sale Regele, precum și de la Theodor Popovici, directorul Orfelinatului agricol din Zorleni, județul Tutova, care i-au pus la dispoziție bibliotecile lor timp de mai mulți ani.
El a ales să publice lucrarea în ziar, deoarece „în broșură, ea ar forma două volume cu clișeuri de hărți vechi, documente nepublicate, planuri și vederi vechi ale Târgului Tecuci, tipar ce ar costa peste 150.000 lei”. Însă, lucrarea nu a fost scrisă în totalitate de Ghițulescu, care s-a limitat doar la „a copia tot ce a găsit scris, cu stilul și ortografia autorilor noi și vechi”.
În perioada interbelică, Gheorghe Ghițulescu s-a numărat printre personalitățile implicate activ în acțiuni de cinstire a memoriei eroilor care s-au jertfit pentru patrie, fiind chiar inițiatorul construirii mai multor monumente comemorative.
Despre monumentele ridicate de tecuceni după Războiul pentru Întregirea Neamului am mai relatat în alte ocazii. În acest material voi prezenta informații mai puțin cunoscute despre acestea.
Prima acțiune semnificativă în ceea ce privește cinstirea memoriei eroilor, în care Gheorghe Ghițulescu a fost implicat, a fost Monumentul Cercetașului. Acest monument a fost ridicat în amintirea „copilașilor eroici, sublimii mucenici din iarna retragerii care s-au prăpădit de ger și boală la Tecuci”.
În iarna „de spaimă” 1916-1917, din cauza frigului, foamei și a tifosului exantematic „trupurile lor plăpânde nu au mai rezistat şi astfel zburară la cer sufletele atâtor îngeri, pe cari Dumnezeu i-a iubit mai mult decât noi, de vreme ce i-a socotit vrednici de suprema jertfă pentru patria lor”. Se spune că „prinşi de febra exantematicului, unii din ei s-au aruncat în fântâna din Grădina Publică a Tecuciului. Când fântâna a fost desfiinţată, s-au găsit în fundul ei osemintele a patru cercetaşi. Aceste oseminte au fost îngropate în Cimitirul Eroilor din Tecuci”.
Statuia Cercetașului din Tecuci a fost dezvelită în prezența principelui Carol la data de 16 iunie 1925, fiind a doua statuie de acest fel din lume, prima fiind ridicată la Roma.
Tecucenii au fost felicitați pentru „actul lor de pietate” și pentru faptul că „s-au învrednicit să cinstească amintirea micuților eroi”, acest lucru fiind considerat „o legătură mai mult de cosângenitate frățească între românii moldoveni și munteni”.
În vara aceluiași an, la inițiativa primarului, Gheorghe Ghițulescu s-a implicat în construirea unei cruci din stejar în Grădina Publică, pe locul în care se afla fântâna unde cei patru cercetași au fost găsiți morți în timpul războiului. Ghițulescu, care la acea vreme ocupa funcția de șef al Serviciului de Stare Civilă din Tecuci, a primit indicații precise de la primar privind dimensiunile piedestalului (0,80 m lățime pe toate laturile și o înălțime de 0,50 m), iar acesta a specificat că latura orientată către Grădina Publică trebuie să fie înclinată, pentru a permite montarea unei plăci de marmură cu inscripția „1916-1917”. Monumentul a fost inaugurat în noiembrie 1925.
Gheorghe Ghițulescu a fost inițiatorul și coordonatorul lucrărilor de construcție a Monumentului Eroilor Ceferiști din Tecuci. Proiectul a fost conceput de sculptorul Athanasie Constantinescu de la Școala Superioară de Arte și Meserii din București, iar lucrările au fost realizate în perioada 1927-1928. Scopul ridicării monumentului a fost să perenizeze memoria eroismului ceferiștilor care și-au sacrificat viețile în vara anului 1917.
Actul comemorativ, publicat în 1935 în „Curierul Tecuciului”, identic cu textul din sulul nr. 7/1927 de la B.A.R., consemnează: „În al zecelea an de când micul regat al României a intrat în marele Război Mondial – 1916 – care a adus unirea tuturor românilor sub un singur rege…”. În același timp, „Actul Comemorativ” gravat pe monument începe cu „În al 12-lea an de când…”, sugerând finalizarea lucrărilor de construcție a monumentului în 1928. De altfel, într-un articol publicat ziarul „Viitorul” la 5 septembrie 1928, referitor la problemele edilitare ale orașului Tecuci, se menționează că „în fața gării se ridică falnic monumentul eroilor tecuceni, monument care va fi curând terminat”.
La sfârșitul lunii octombrie 1928, comitetul care se ocupa de ridicarea monumentului eroilor ceferişti morţi în război a anunțat prin presă că dezvelirea monumentului va avea loc la data de 8 noiembrie 1928, la ora 10 dimineaţa. De asemenea, „familiile celor a căror amintire este eternizată prin acest monument, sunt rugate să participe la solemnitatea dezvelirii lui”.
Șapte ani mai târziu, Gheorghe Ghițulescu, iniţiatorul ridicării monumentului eroilor ceferiști din gara Tecuci, a adus la cunoștința opiniei publice că, „la terminarea monumentului, s-au ivit neînțelegeri între domnul inginer Leon – șeful secției Tecuci și inspectorul de atunci, Avram Gorga”. Aceste dispute au condus la imposibilitatea „sfințirii monumentului”, fie în acel moment, fie în anii următori.
În 1935, autoritățile locale au dorit să sfințească monumentul în data de 26 octombrie, o zi festivă pentru oraș, când urmau să fie inaugurate „Muzeul Arheologic Comunal și monumentul lui Spiru Haret”. Cu toate acestea, Inspectoratul C.F.R. Galați nu a acordat permisiunea necesară, care era obligatorie, deoarece monumentul era amplasat pe terenul căilor ferate.
În fața acestei situații, inițiatorul construcției monumentului eroilor ceferiști din Tecuci a apelat la directorul ziarului „Curentul” pentru a interveni prin intermediul presei și a pune capăt acestui conflict. De asemenea, a solicitat Direcției Generale a C.F.R. să dea ordin pentru ca sfințirea monumentului să aibă loc în mod definitiv la data de 26 octombrie 1935. Totuși, în data de 21 noiembrie 1935, s-a desfășurat doar ceremonia de „sfințire” a bustului lui Spiru Haret, iar celelalte evenimente planificate la muzeu și la monumentul eroilor ceferiști nu au avut loc.
În ianuarie 1930, Gheorghe Ghițulescu, în calitate de epitrop al Bisericii „Sfântul Ioan”, a inițiat constituirea „Comitetului Special pentru Clopot, Clopotniță și Parcul Eroilor”. După ce a fost ales președinte al acestui comitet, a sprijinit construcția celor trei obiective planificate în curtea bisericii. Această acțiune a fost motivată de apropierea bisericii de cazărmile militare și de poziția centrală în cartierul militar.
Clopotul a fost turnat la Fabrica „Nicolae Ionescu” din București și avea o greutate de 597 kilograme. A fost recepționat la București de Theodor Cincu. După sosirea la Tecuci, la data de 11 aprilie 1931, clopotul a fost preluat de Gheorghe Ghițulescu și Ic. Ștefan Velniceru, parohul Bisericii „Sfântul Ioan”.
Cu toate acestea, inițiativa lui Gheorghe Ghițulescu de a instala un Clopot al Eroilor în curtea Bisericii „Sfântul Ioan” din Tecuci a întâmpinat numeroase obstacole, în special din partea armatei, care dorea amplasarea monumentului în Cimitirul Eroilor.
Primarul a transmis o scrisoare generalului Constantin Dragu, comandantul Corpului 3 Armată Chișinău, solicitându-i să preia „președinția de onoare a Comitetului” și să ofere „concurs cu mâna de lucru și din partea armatei”, deoarece considera că realizarea acestei lucrări ar fi foarte dificilă. Clopotul Eroilor urma să devină un simbol al eroismului în oraș. În scrisoare se sublinia faptul că „până în prezent în Tecuci nu s-a făcut nimic pentru eroi, deși s-au luat atâtea inițiative”.
În pofida acestui lucru, armata nu a oferit sprijinul solicitat, iar Societatea „Cultul Eroilor”, bazându-se pe un denunț anonim, a acuzat comitetul de conducere că a deturnat fondurile strânse „în orașul Tecuci, pentru înființarea unui Parc al Eroilor, ulterior tinzându-se la achiziționarea unui Clopot al Eroilor”. Directorul superior al Societății, generalul N. Negreanu, a cerut ca fondurile rămase disponibile să fie folosite la Cimitirul Eroilor din oraș.
În replica lui Gheorghe Ghițulescu la acuzațiile de escrocherie referitoare la utilizarea fondurilor destinate Clopotului Eroilor, se menționează: „De ce nu se pune clopotul la cimitirul eroilor? Atunci când am făcut apel, fie la serbări, fie cu liste de subscripție, am arătat în apeluri și în bilete cum și pe listele de subscripțiuni că clopotul eroilor tecuceni se va așeza în curtea Bisericii Sfântul Ioan. Cine a vrut și a primit această condițiune, a subscris. Cine nu [a acceptat clauza] a refuzat sau nu a subscris, iar probă că este așa, depunem dvs. apelul ce l-am făcut chiar către Garnizoana Tecuci la 14 noiembrie 1930, sub nr. 1120, înregistrat la Garnizoană la nr. 5703 din 28 noiembrie 1930. În acel apel, se vede subliniat cu roșu unde vom așeza clopotul. Tot așa, anexăm și o listă de subscripții nr. 1 adresată tot Garnizoanei Tecuci, cu apelul sus vorbit. În această listă se vede subliniat că clopotul va fi așezat în curtea Bisericii Sfântul Ioan. Deci, iată că nu este o escrocherie, cum zice denunțul, că cetățenii care au subscris doresc să fie așezat clopotul în cimitirul eroilor. Această condițiune pusă pe apeluri și listele de subscripție este un adevărat contract între subscriitori și noi – Comitetul, și nici unii, nici alții, astăzi, nu mai putem schimba condițiunile acestui contract. Și ceva mai mult, această condițiune s-a gravat cu litere destul de mari, chiar pe clopot”.
În scopul informării cititorilor, prezentăm mai jos textul actului comemorativ inscripționat pe clopot: „În primul an de Domnie a Majestății Sale Regele Carol al II-a, turnatu s-a acest clopot în amintirea marilor noștri eroi căzuți pe câmpul de luptă, la postul de onoare, pentru apărarea Patriei și Întregirea Neamului. Fie ca el să sune duios în amintirea lor, iar pentru noi, cei de azi, fie clopotul redeșteptării conștiinței Naționale și sentimentului religios ca să ne iubim: Credința, Țara, pe rege și Eroi, mai mult ca în trecut. Acest clopot va fi așezat în curtea bisericii Sft. Ioan Botezătorul din Tecuciu, biserică ce e zidită de Serdarul Tudoran și Smaranda Cincu. 1930 Noiembrie 14”.
La data de 28 iunie 1930, Gheorghe Ghițulescu a adresat Primăriei orașului Tecuci o cerere în care solicita sărbătorirea celor 100 de ani de la nașterea lui Anton Cincu. În memoriul său, a propus primarului ca un bust al lui Anton Cincu, „ilustru cetățean, fost primar, deputat, senator și mare donator al orașului”, să fie ridicat „pe una dintre cele mai frumoase străzi ale orașului”, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea sa, care urma să fie sărbătorită și să fie dezvelit acel bust în data de 9 noiembrie 1931. Totodată, în luna martie 1931, în numele Consiliului Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” și al Epitropiei, a fost depusă o cerere către autoritățile locale pentru cedarea unui piedestal de beton, situat în fața bulevardului, care fusese construit de „Comitetul bustului Tudor Pamfile”. Scopul era să fie amplasat bustul lui Anton Cincu pe acest piedestal, iar fondurile pentru acest lucru urmau să fie strânse de la enoriași.
În anul 1936, Gheorghe Ghițulescu i-a adresat o scrisoare deschisă colonelului Gheorghe Pața, comandantul Regimentului 24 Infanterie din Tecuci, în care i-a solicitat „să aducă o oală cu pământ” de la cimitirul în care se odihnesc eroii acestui regiment căzuți în luptele de la Bartolomeu – Brașov. În același timp, Gheorghe Ghițulescu a dorit să fie adus pământ din toate locurile unde au luptat eroii căzuți pentru patrie din cadrul Regimentul 24 Infanterie. De asemenea, el a cerut ca din acele locuri să fie adusă o stâncă și acesta să fie îngropată în rondul din fața Tribunalului. Pe respectiva stâncă urmau să fie inscripționate toate luptele în care au căzut acești eroi. Gheorghe Ghițulescu a considerat că această idee ar fi reprezentat „cel mai frumos monument, în aceste timpuri de atâta nepăsare din partea acelora ce erau chemați să ridice acest monument”. Însă, scrisoarea a rămas fără răspuns, iar ideea nu a putut fi pusă în aplicare.
O altă inițiativă de onorare a memoriei cercetașilor care au pierit în timpul Primului Război Mondial a constat în construirea unui „Mausoleu cercetășesc” în subsolul catedralei din Tecuci. Într-un apel publicat în anul 1938 de către comitetul de inițiativă responsabil pentru construirea Catedralei din Tecuci, la care Gheorghe Ghițulescu era și el membru, se sublinia: „Primul popas al unei armate ostenite de luptă a fost la Tecuci. Căci aici s-au oprit cei cari nu mai puteau înainta; aici s-a făcut începutul înnoirii unei armate ostenite de lupte grele. Aici, o populaţie de refugiaţi îngroziţi a aflat primul popas. Dar mai ales, aici s-a sfârşit şi pentru totdeauna firul vieţii a peste 3000 de tineri, contingentul 1919—1920, feciori mândri de olteni şi de munteni sprinteni, porniţi de la şanurile părinteşti în căutarea unei zări de mântuire. Iarna 1916—1917 i-a răpus prin frig şi prin foame, dar mai ales prin grozavă boală. 1874 dintre aceştia odihnesc în groapă comună, iar ceilalţi, risipiţi fără nume, printre mormintele tecucene din cimitirul oraşului. Cândva am turnat în bronz şi am aşezat într-o modestă piaţă, chipul Cercetaşului în amintirea lor, foşti cei mai mulţi cercetaşi; am închis cu gard şi am însemnat printr-un monument de stejar, locul lor de odihnă. Primul Cercetaş Regele Ţării a cinstit cu prezenţa Sa inaugurarea şi s-a plecat în faţa mormântului comun. Astăzi, când urmele cele dintâi se şterg şi când anii aştern uitare pe cercetași, nu se cade să piară, am crezut şi luptăm să cinstim aceste oseminte sfinte, aşezându-le într-o criptă, sub altarul Catedralei noi a oraşului Tecuci, căreia îi vom adăuga supranumele de Mausoleu cercetăşesc”.
Este întristător faptul că acest „imn de slăvire celor trei mii de morţi ai durerii şi jalei noastre” nu a mai fost înălțat, iar subsolul catedralei a fost folosit pentru depunerea osemintelele unor locuitori ai orașului.
Gheorghe Ghițulescu a avut un sfârșit tragic. Conform unor surse, se presupune că, de frica represiunilor comuniste, s-ar fi spânzurat în anul 1946.
Daniel Bradea
