Doi gălățeni vor fi extrădați în Germania

 În data de 13 decembrie 2016 polițiștii din comuna Pechea în colaborare cu poliţiştii  din cadrul Compartimentului Urmăriţi, au depistat doi bărbaţi de 33 şi 34  ani, care erau urmăriţi internaţional.
Pe numele bărbaţilor, autorităţile judiciare din Wertheim, Germania, au emis un mandat european de  arestare, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. 

Bărbaţii sunt bănuiţi că în luna februarie 2016, pe raza oraşului Wertheim, într-un camping, au forţat sistemul de închidere a 35 de rulote, iar din  17 au sustras bunuri  evaluate la 7.200 euro.
Cei în cauză au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore. Ulterior Curtea de Apel Galaţi a dispus arestarea preventivă pentru 15 zile, pentru demararea procedurilor în vederea predării către autorităţile germane.

Bărbaţii au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Galaţi până la efectuarea procedurii de extrădare.



error: Content is protected !!