Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești, jud. Neamţului – d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice „Amintiri din copilărie”.

Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici de nou-născuți din Humulești.

Creangă a mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în 1919.

Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale „Amintiri din copilărie”.

În 1847 începe școala de pe lângă biserică din satul natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întîi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern. În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Tîrgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu. După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Școala catihetică din Fălticeni. Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic „Veniamin Costachi” de la Socola.

S-a despărțit cu greu de viața țărănească, după cum mărturisește în Amintiri.

La 19 decembrie 1860 se naște fiul său Constantin.

În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător la Școala primară nr. 1 din Iași.

După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus definitiv din rîndurile clerului, deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon.

Dedică din ce în ce mai mult timp literaturii și muncii de elaborare a manualelor școlare.

În anul 1867 apare primul abecedar conceput de Ion Creangă, intitulat „Metodă nouă de scriere și citire”.

În 1871 apare în „Columna lui Traian” articolul „Misiunea preotului la sate”, semnat de preotul Ion Creangă. În același an este exclus din rândurile bisericii, fiind acuzat de a fi frecventat teatrul. Publică acum un manual de citire intitulat Învățătorul copiilor, unde inserează trei povestiri: Acul și barosul, Prostia omenească și Inul și cămeșa.

Un an mai târziu este exclus și din învățământ și, în ciuda plângerilor și protestelor sale, situația rămâne aceeași. Își câștigă existența ca mandatar al unui debit de tutun.

În 1873 se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuință în mahalaua Țicău.

În această perioadă îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se împrietenește. La îndemnul lui Eminescu frecventează societatea Junimea, unde citește din scrierile sale.

În cadrul revistei „Convorbiri literare” publică „Soacra cu trei nurori” și „Capra cu 3 iezi”.

Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.

La 1878, pentru activitatea sa didactica, este decorat cu ordinul Bene-merenti. Publică basmul „Ivan Turbincă”.

Cîţiva ani mai tîrziu a fost bolnav de epilepsie și a suferit foarte mult la aflarea bolii și apoi a decesului lui Eminescu și al Veronicăi Micle.

Ion Creangă călătorește la Slănicul Moldovei pentru a-și îngriji sănătatea, îl vizitează pe Mihai Eminescu la Mănăstirea Neamțului.

Horia Creangă, nepotul povestitorului, este considerat cel mai important arhitect al perioadei interbelice. În capitală a proiectat peste 70 de imobile. Unele însă au fost schimbate de-a lungul timpului, astfel că nici specialistii nu mai recunosc stilul marelui arhitect școlit la Paris.

Umorul lui Creangă este însuşi umorul vieţii, al acestui fenomen organic, în care durerea şi bucuria, răul şi binele, prostia şi inteligenţa, umbra şi lumina se îmbrăţişează alternativ, ca s-o exprime în toată realitatea.

La 31 decembrie 1889 se stinge din viață în urma unui atac cerebral. Ion Creangă este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.

„În Ion Creangă vedem astăzi pe primul romancier al literaturii noastre, pe primul creator de epos, nu în timpul istorico-literar, ci într-o durată spirituală, fiindcă românul lui Filimon anticipează cu două decenii Amintirile.”

Sursa: istoria.md