


Acesta a fost titlul spectacolului pe care îndrăgitul interpret de muzică uşoară Fuego – Paul Surugiu l-a oferit cu multă plăcere publicului tecucean miercuri, 8 Martie, în sala de spectacole „Ion Petrovici” din Tecuci.
Fuego a ţinut să ne reamintească faptul că a venit şi va veni la Tecuci cu mare bucurie, să cante pentru acest public minunat şi mai ales pentru mame: „Să vă bucuraţi de existenţa mamelor şi a bunicelor, sărutaţi-le şi iubiți-le mult, cât mai sunt în viaţă!”
Fuego ne vorbeşte şi de legătură lui de prietenie cu regretatul poet din Republica Moldova, Grigore Vieru, recitându-ne poezia „Măicuţa mea, grădină”. Ne îndeamnă să trăim demn, frumos şi curat, pentru că avem o ţară frumoasă, cu valori incontestabile, cu oameni de mare valoare, cu foarte mult suflet iar sufletul românilor este Moldova. Vorbind în continuare de mama, interpretul a recitat poeziile „Numai părinţii sunt cei care te iartă” şi „Părinţii noştri, oriunde ar fi ei”.
Fuego ne spune că a participat recent la o nouă lansare de album propriu, la Palatul Cantacuzino, descriind frumuseţea acestui obiectiv istoric. Precizează că muzica pieselor ce le interpretează în acest abum este semnată de compozitorul Zsolt Kerestely, ajuns la 84 de ani, dar având o mare poftă de viaţă. Ne vorbeşte apoi de marii noştri compozitori Cornel Fugaru, Anton Şuteu, Marcel Dragomir şi alţii, valoroşi dar, plecaţi prea devreme de lângă noi. Abumul la care face referire acum Fuego se intitulează „Nu sunt singur” şi amintește faptul că marele compozitor Zsolt Kerestely nu e singur. De pe acest album, interpretul ne-a prezentat piesa „Ştiu că vei regreta”, Fuego fiind sigur că această melodie va dăinui în timp. Ne vorbeşte şi de fiul compozitorului, Andrei Kerestely, compozitor şi regizor de sunet, care, după ce a lucrat 40 de ani în televiziunea noastră, a plecat în Germania.