Şedinţă de cenaclu cu un profesor-scriitor pe post de elev

Cenaclul Calistrat Hogas Tecuci Joi, 29 iunie 2017, sala Studio a Casei de Cultură a găzduit o nouă şedinţă de lucru a Cenaclului literar „Calistrat Hogaş” din Tecuci.

Şedinţa a fost deschisă de poetul Dan Vîţă, care a început prin a sublinia faptul că la doar şapte zile distanţă cenaclul revine cu o nouă lansare de carte, cea de a şaptea apariţie editorială a profesorului Aurel Scarlat, această fiind, poate, ultima şedinţa înainte de vacanţa de vară în care intră şi cenaclul literar.

Moderatorul Dan Vîţă o invită pe Lucia Gologan, manager al Casei de Cultură, să ia cuvântul pentru a puncta următoarele evenimente. Aceasta începe prin a aprecia activitatea cenaclului şi, în special, implicarea poetului  Dan Vîţă în această acţiune. Aduce mulţumiri membrilor cenaclului prezenţi la această activitate, la fel ca şi la celelalte activităţi.

Cenaclul Calistrat Hogas Tecuci (6) Managerul Lucia Gologan continuă prin a anunţa faptul că pe data de 7 iulie este aşteptat la Casa de Cultură scriitorul şi jurnalistul Grigore Cartianu, cu prezentarea a şapte cărţi.

Revenit la microfon, poetul Dan Vîţă se opreşte la lansarea de azi care, aşa cum s-a mai spus, este cea de a şaptea carte a profesorului Aurel Scarlat, lucru ce îi conferă de acum o anumită legitimitate şi autoritate.

Alături de autor este editoarea, scriitoarea şi jurnalista Violeta Ionescu. Cartea de faţă, intitulată „Gloanţe pentru tranziţie”, de Aurel Scarlat, a apărut la Editura „Phoebus” Galaţi în anul 2014.

În şirul cărţilor realizate de autorul de azi, aceasta este cea de a cincea apariţie după „Mărturisiri discrete” din 1997, „Febre” din 2001, „Apartenenţa” în 2005 şi „Sonete didactice”, apărută în 2007.

„Autorul, continuă poetul Dan Vîţă, este un floretist al versurilor şi este acum pentru prima oară pe scenă  alături de sciitoarea Violeta Ionescu, editoare şi prefaţatoare a cărţii de faţă. Se află alături de aceştia şi profesorul poet Constantin Oancă, cel care va analiza cartea.”

Cenaclul Calistrat Hogas Tecuci (1) Luând cuvântul, scriitoarea Violeta Ionescu începe prin a ne mărturisi că este bucuroasă pentru faptul că se află acum, pentru a doua oară, în această lună, la Tecuci, pentru a ne prezenta o nouă carte a editurii ce o conduce şi îl consideră pe autorul de azi ca un autor prolific, obişnuit să scrie şi să împărtăşească bucuria aceasta şi celor din jurul lui, prezentându-ne bucuriile dar şi neajunsurile vieţii.

„Este de meserie profesor, lucru ce îl obligă să continue să dea lecţii tuturor. L-am cunoscut, continuă scriitoarea, prin fiica dansului şi am rămas impresionat de calităţile acesteia, gândul ducându-mă la zicala <<Pomul se cunoaşte după roadele lui>>. Titlul de <<Glonţ>>, face parcă trimitere şi la o puşcă care ţinteşte exact acolo unde trebuie. Astfel, autorul ne spune tot ce simte, fără a ascunde nimic. Cartea conţine poezii, epigrame dar şi proză scurtă, deci este un amestec de genuri, dar toate ţintesc, aşa cum am spus, acolo unde şi-a dorit autorul. Epigramele sunţ acide şi au o motivaţie anumită, dar precisă. Proza este una polemică, dar tot ce spune o face foarte generos, dându-ne adevărate lecţii de viaţă dar şi de moarte, considerând că uneori merită să te jertfesti pentru o ideie la care tu ţii foarte mult.”

Cenaclul Calistrat Hogas Tecuci (2) Profesorul Constantin Oancă, poet şi preşedinte al cenaclului, ne spune că autorul de azi locuieşte la Buceşti – Iveşti, dar în perioada 1964-1967 a activat ca profesor la Corod şi are o faăă lector universitar la Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi şi un băiat plecat în Italia.

„Opera autorului, continuă vorbitorul, este străbătută de nemulţumirea ce o are faţă de tot ce a urmat în România după anul 1989, atât din punct de vedere politic cât şi social. De aceea, întâlnim la acesta nume ca Iliescu, Băsescu, Ciutacu şi altele dar şi nume mai puţin cunoscute de noi, din viaţa autorului. Cartea de faţă este una agreabilă şi personal, o consider foarte reuşită. Poeziile sunt de făctură clasică iar limbajul este unul anume ales.”

Ne citeşte poezia „Se prăbuşea simbolul” şi apoi poezia „Scrisoarea unei adolescente” dar şi poezia „Lui Dionis”, dedicată poetului Dionisie Duma, preşedinte de onoare al cenaclului. Apreciază şi poezia „Porto-Franco”. Profesorul Oancă îşi încheie analiza arătând că prin cele şapte cărţi realizate, autorul se poate înscrie cu succes în rândul scriitorilor tecuceni şi nu numai.

Cenaclul Calistrat Hogas Tecuci (3) Jurnalistul Tănase Dănăilă începe prin a-şi arata respectul faţă de editoarea Violeta Ionescu, apreciind editura ce o conduce cu multă seriozitate, garanţie a faptului că şi de această dată avem în faţa noastră o carte bună:  „Autorul nu rămâne indiferent la tot ce se petrece în jurul lui”. Apreciază şi grafica cărţii, realizată de fiul autorului, Marius Augustin Scarlat, care este în perfectă armonie cu textul. Ne citeşte apoi poezia „De ce?” şi încheie prin a remarca la autor şi faptul că acesta se ridică şi împotriva nerealizărilor locale, adresându-se Primăriei şi conducerii acesteia pentru anumite rezolvări.

Cenaclul Calistrat Hogas Tecuci (4) Scriitorul Vasile Ghica începe prin a remarca şi dânsul faptul că în ultima vreme, în cenaclu s-au petrecut foarte multe lucruri frumoase, mai ales lansări de carte, ajungând să avem şedinţe săptămânale, lucru foarte bun. Apreciază în continuare activitatea poetului Dan Vîţă, cel care ridică cota cenaclului literar, un adevărat atelier de lucru, cu multe rezultate bune. Despre autorul de azi ne spune că e profesor de română şi franceză, cu o pregătire literară temeinică: „El perseverează mereu, este izolat, dar continuă  mereu să publice, mai ales în presa gălăţeană”.

Apreciază poeziile autorului pe care le consideră cu viziuni clasice dar, oprindu-se la epigrame, ne spune că în general „cu epigrama nu e de joacă”. Epigrama nu acceptă mediocritităti, ori e bună, ori nu e de loc. „Totuşi, continuă profesorul Ghica, în poezii găsim şi unele care sunt adevărate bijuterii, dar atunci când le publică să fie selecţionate cu mai multă atenţie.”

Cenaclul Calistrat Hogas Tecuci (5) Poetul Iancu Huzum, bibliotecar din Corod, ne spune că l-a cunoscut pe autor tot prin intermediul fiicei acestuia care s-a prezentat la biblioteca din Corod. Ne vorbeşte apoi de dragostea autorului de azi faţă de renumiţii epigramişti Păstorel Teodoreanu şi Mircea Ionescu -Quintus şi încheie prin a ne mărturisi că a citit cu multă plăcere proză „Jucătorul de şah”, lucrare care i-a plăcut foarte mult.

Cenaclul Calistrat Hogas Tecuci (7) Scriitorul Vasile Sevastre Ghican a prezentat o minicronică literară a cărţii arătând printre altele că autorul are curajul să spună în faţă toate nerealizările, atacând chiar şi Primarul când este cazul. Continuă prin a ne spune a autorul de azi se simte mult mai bine în lucrările în proză.

Poetul Dan Vîță intervine pentru a reaminti publicului faptul că poetul Ghican a debutat în anul 1988, atunci când moderatorul de azi, i-a făcut o cronică în cotidianul „Viaţa nouă”, astăzi „Viaţa liberă”.

Cenaclul Calistrat Hogas Tecuci (9) Invitat să ia cuvântul, autorul Aurel Scarlat începe prin a mulţumi publicului pentru prezenţă, chiar dacă ea a fost mai redusă decât de obicei, aceasta din cauza căldurii dar şi a faptului că era zi de mare sărbătoare, ziua Sfinţilor Petru şi Pavel.

Autorul mulţumeşte şi pentru ajutorul primit de la organizatori, respectiv managerul Casei de Cultură pentru spaţiu, moderatorului Dan Vîță pentru prezentare, scriitorului Constantin Oancă, pentru felul în are a fost primit, cu toată dragostea, în cenaclul literar.

„Nu sunt membru al USR, continuă autorul, şi mulţumesc scriitorului  Vasile Ghica pentru criticile şi sfaturile date referitor la epigrame. Am debutat în anul 1967 la Corod şi trebuie să mulţumesc încă odată, profesorului Constantin Oancă, om de bază al comunei Corod.”

Autorul ne citeşte poezii dedicate  Tecuciului, precum „Parcului A. I. Cuza”, dar şi poezii dedicate Iveştiului. Ne spune în glumă, că Iveştiul are doi mari poeţi, unul simbolist – Ştefan Petică şi unul încă nedeclarat, Aurel Scarlat.

Cenaclul Calistrat Hogas Tecuci (8) Aprecieri  despre carte a avut şi profesoara Eleonora Stamate în timp ce scriitorul Vasile Ghica, vorbind despre edituri, subliniază faptul că dacă până în 1990 existau în România doar 15 edituri, astăzi avem circa 5.500 de edituri.

În final, prof. Ghica a vorbit şi despre importantul plus de valoare culturală ce îl oferă tecucenilor Fundaţia „Pelin” prin spectacolele ce le organizează la propriul sediu. Anunţă apoi Festivalul Internaţional al Aforismului care se va desfăşura la Tecuci, tot în organizarea Fundaţiei „Pelin”.

Au fost oferite apoi cărți ale autorului tuturor participanţilor şi un dineu, pregătit excelent de soţia autorului.

 

Autor: Iancu Aizic