Îți poți imagina lumea în care trăim fără Walt Disney?

Disney

 Ziua Internaţională a Animaţiei a început ca o mică sărbătoare, dar s-a transformat într-un eveniment mondial care celebrează această artă şi dă ocazia participanţilor să-şi aducă la viaţă creaţiile.

Ziua de 28 octombrie sărbătoreşte un mare eveniment din istoria animaţiei şi celebrează o industrie care a cucerit o piaţă globală şi a devenit o afacere de sute de miliarde.

Ziua este sărbătorită din anul 2002 şi rememorează data la care, în 1892, Teatrul Optic al lui Emile Reynaud a avut prima reprezentaţie la celebrul Muzeu Grevin din Paris, scrie stiri.tvr.ro.

Walt Disney

Walt Disney a fost concediat de la Kansas City Star pentru că editorul lui credea că e „lipsit de imaginaţie şi nu are idei bune“

Walt Disney În anul 1919, Disney a fost dat afară de la unul dintre primele sale locuri de muncă, de la ziarul Kansas City Star, pentru că editorul îl privea ca pe un tânăr total lipsit de imaginaţie.

Împreună cu fratele său, Disney s-a mutat în California şi a înfiinţat Disney Brothers Studio, pentru ca mai apoi să dea viaţă celebrului şoricel Mickey Mouse şi pentru a câştiga 22 de statuete Oscar, scrie adevarul.ro.

Au urmat Minnie Mouse, Chip și Dale, Donald Duck, Pluto, Bambi și multe alte personaje care ne-au încântat copilăria.

Astăzi, de Ziua Internaţională a Animaţiei, mai mult decât oricând, să îți amintești, asemeni lui Walt Disney, că părerea ta despre tine este mai importantă decât părerea altora despre tine și singura care contează!