La Tecuci va fi înfiinţat un punct de lucru al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Galaţi, serviciu care va fi la dispoziţia tecucenilor şi al cetăţenilor din 22 de localităţi învecinate.
Acest lucru va fi posibil în urma iniţiativei senatorului George Stângă, preşedinte PNL Galaţi, care a trimis adrese către Ministerul Afacerilor Interne şi către Instituţia Prefectului Galaţi, adrese în care sunt specificate detaliile propunerii sale.
„Mă întâlnesc frecvent cu locuitorii municipiului Tecuci și am hotărât să demarez proiectul <Permis de Tecuci> după ce aceștia mi-au povestit cât de util le-ar fi un serviciu de înmatriculări vehicule și permise de conducere în orașul lor și astfel să nu mai fie nevoiți să se deplaseze aproape 100 kilometri până la Galați.
Am făcut demersurile necesare în calitate de senator de Galați și sper la o colaborare constructivă cu autoritățile județului Galați pentru ca la Tecuci să fie înființat un punct de lucru al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Galaţi.
Am încredere că din 2018 proiectul <Permis de Tecuci> se va concretiza și aproximativ 150 mii de oameni din Tecuci și din 22 de localități din vecinătate vor putea să economisească timp și bani pentru că își vor înmatricula mașinile și vor obține permisul de conducere la Tecuci”, a declarat senatorul George Stângă, preşedinte PNL Galaţi.