Poliţiştii de imigrări din Galaţi, în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, în urma unei acţiuni întreprinse, au depistat un cetăţean turc, în vârstă de 57 de ani, care nu a părăsit ţara la expirarea perioadei legale de şedere. Pe numele său, a fost emisă decizie de returnare de pe teritoriul României, iar la ieşirea din ţară va fi instituit consemn de nepermitere a intrării în România pe o perioadă de 3 luni.
Totodată, în urma verificărilor specifice, s-a constatat săvârşirea infracţiunii de facilitare a şederii ilegale pe teritoriul României a unui cetăţean străin de către găzduitorul său, o femeie de 38 de ani, din municipiul Tecuci, fiind întocmit proces-verbal de sesizare a organelor de urmărire penală.
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Galaţi au desfăşurat, la data de 8 ianuarie a.c., o acţiune pe linia combaterii sederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.
Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat, cu şedere ilegală, un bărbat de 57 de ani, din Republica Turcia.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta a intrat legal în România, însă la expirarea perioadei dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul ţării.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele străinului o decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile şi a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor OUG 194/20002 privind regimul juridic al străinilor pe teritoriul României, republicată.
Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele bărbatului, va fi instituit consemn de nepermitere a intrării în România pe o perioadă de 3 luni.
De asemenea, în urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de imigrări au constatat săvârşirea infracţiunii de facilitare a şederii ilegale pe teritoriul României a unui cetăţean străin de către găzduitorul bărbatului, o româncă de 38 de ani, din municipiul Tecuci, în cauză fiind întocmit proces-verbal de sesizare a organelor de urmărire penală.
Urmare a celor constatate, conform legislaţiei în vigoare, poliţiştii de imigrări i-au aplicat femeii şi o sancţiune contravenţională, cu amendă în valoare de 100 de lei, pentru neanunţarea şederii/găzduirii unui cetăţean străin pe teritoriul României.
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.
Vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor în România la telefon 0236407292 sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro .