Joi, 11 ianuarie 2018, sala Alexandru Manolescu a Casei de cultură a municipiului Tecuci a găzduit prima ședință din acest an a Cenaclului literar „Calistrat Hogaș”.
În cuvântul său de deschidere, președintele cenaclului, poetul Dan Vîţă, și-a arătat bucuria reîntâlnirii cu membrii cenaclului spunând printre altele „Ne reunim după un an, calendaristic vorbind, și sperăm ca de acum să intrăm într-o corectă ritmicitate, prin ședințe bilunare, joia, de la orele 16, pe timp de iarnă și ora 17, pe timpul verii. Deja avem programată pentru data de 25 ianuarie 2018 o ședință de cenaclu avându-l în prim plan pe scriitorul tecucean Victor Aciocârlănoaie care își va prezenta cea mai nouă carte”.
A luat apoi cuvântul profesorul Constantin Oancă care ne-a prezentat un interesant „Moment Eminescu”, acum, când ne mai despart câteva zile până la sărbătorirea zilei de naștere a poetului, zi care acum o putem numi Ziua Voievodului Culturii Românești. Prof. Oancă a început cu o succintă reamintire a vieții și operei marelui poet consemnând faptul că întreaga lui activitate este străbătută de un filon tragic, plin de tristețe, găsind la el, la fel ca și în compozițiile marelui Mozart, un înger care plânge printre lacrimi.
„La Eminescu, continuă prof. Oancă, nașterea și moartea sunt îmbinate într-un mod cât se poate de special și de aceea, atunci când sărbătorim ziua de naștere a poetului care este în 15 ianuarie, în plină iarnă, în sufletele noastre simțim că vine cu adevărat primăvara”.
Din analiza literară a prof. Oancă, îmbinată cu un interesant fond muzical și chiar cu interpretarea vorbitorului, nu au lipsit piesele de rezistență „La steaua”, „Ce te legeni”, „Mai am un singur dor”, „O, mamă…” și altele.
Poetul Dan Vîţă a simțit nevoia să intervină după minunata expunere a profesorului și să spună printre altele „Ați reușit să ne emoționați și să ne sensibilizați printr-o excelentă îmbinare între vers și muzică. Vă mulțumim pentru aceste momente!”.
Foarte interesantă și la locul ei a fost și intervenția altei membre vechi a cenaclului, ce a și deținut funcția de secretar a cenaclului, coregrafa Mariana Enache, care a spus „Și pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, i s-au spus Eminescu!”, aceasta bineînțeles, cu trimitere la marele poet Marin Sorescu.
A urmat apoi prezentarea profesoarei Dorina Poenaru, de la CNCH care, așa cum spunea Mariana Enache, sub numele de fată Zburlan, a prezentat cu ani în urmă, alături de profesorul Vladimir Radu, Festivalul „Cânta de răsună lunca”, activând de atunci în cadrul Casei de cultură tecucene. Prof. Poenaru ne-a lecturat poeziile „Aici nu putem păși decât desculți”, „Chemare”, „Quo vadis”, iar din creațiile în proză ne-a citit lucrarea „Lupta de clasă”.
În continuare, au citit două noi membre ale cenaclului, eleve la CNCH, pregătite la Limba română de prof. Persida Drăguţu și anume Arsenia Iftimie – care a citit propriile poezii intitulate „Toamna din mine”, „Înfățișare” și „Proces de eliberare”, în timp ce eleva Irina Drăgan a citit poeziile „Traversând pe octombrie”, „Spițe încâlcite”, „Închipuire”, „Piesă de teatru”, „Doliu”, „Ochi disleptic” și „Un vis al Tâmpei”.
Trecându-se la analiza lucrărilor prezentate, prof. Oancă spune că a remarcat la prof. Poenaru o îmbinare între poezia clasică și cea modernă, realizând un adevărat poem fluviu.
Președintele cenaclului, Dan Vîţă, adresează tinerelor eleve o interesantă întrebare – De ce scrieți?, întrebare la care Arsenia ne răspunde că simte mai bine totul prin versuri și scrisul este pentru ea o adevărată plăcere. De multe ori, continuă eleva, revin asupra celor scrise, uneori și cu unele îmbunătățiri în timp ce Irina ne spune că prin scris, se redescoperă și se simte mult mai bine. „Când mă apuc de scris, nu știu sigur unde voi ajunge și ce va ieși, dar merg mereu mai departe”. Dan Vîţă apreciază aceste răspunsuri completând cu faptul că prin scris, mai ales prin poezie, ajungem mai bine să ne autocunoaştem.
Jurnalistul Tănase Dănăilă începe prin a ne spune că o cunoaște pe prof. Poenaru de la diverse evenimente literare și că prin poeziile prezentate acum, a reușit să ne prezinte un spectacol cu elemente selectative și anumite momente profund filosofice. Profesoara ține să ne mărturisească că obiectul ce îl predă, latină, a devenit pentru ea cea de a doua mare dragoste, fiind încântată de bogăția, frumuseţea și complexitatea acestei limbi.
Poetul Marin Mârza spune că la prof. Poenaru a descoperit cu adevărat proză în poezie dar și poezie în proză, reușind să ne ofere o seară plăcută.
Poetul Vîţă remarcă și faptul că prof. Poenaru stăpânește foarte bine fraza iar faptul că a îndemnat și aceste eleve să se apropie de poezie este ceva minunat, prevăzându-le un viitor frumos în poezie.
La ședință au mai participat scriitorul Victor Aciocârlănoaie cu soția Viorica-Teodora, nelipsiți de la evenimentele culturale din municipiu, poeta Mihaela Gudană, poetul Mihai Ştefăniu şi poetul Cătălin Dumitrescu.
O notă în plus pentru Violeta Mândru, noua secretară a cenaclului, care și-a luat rolul și funcția în serios, consemnând toate intervențiile membrilor.
Apreciem ședința literară ca una cât se poate de reușită.
Iancu Aizic