Astăzi, 1 februarie, Spitalul municipal „Anton Cincu” Tecuci a fost vizat de controlul unei echipe specializată în fraude medicale.
Din informaţiile primite până în acest moment au fost verificate documente cu privire la tratarea pacienţilor la domiciliu, în cauză existând suspiciunea că au fost emise acte false de tratament.
Cercetaţi în legătură cu aceste fapte sunt un economist al Spitalului şi un asistent.
UPDATE: ,,Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, în colaborare cu cei din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, au pus în executare, joi, 1 februarie 2018, 67 mandate de percheziţie şi 43 mandate de aducere, într-un dosar penal privind fraudarea sistemului asigurărilor de sănătate.
În cursul dimineţii, 120 de poliţişti gălăţeni, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au efectuat 67 percheziţii domiciliare într-un dosar penal, în care mai multe persoane sunt bănuite de săvârşirea infracţiunilor de fraudă informatică şi fals material în înscrisuri oficiale, prejudiciul ridicându-se la suma de aproximativ 1.400.000 lei.
Percheziţiile au vizat ridicarea de sisteme informatice, documente, bunuri şi alte valori, în vederea probării activităţii infracţionale. În acelaşi dosar, poliţiştii au pus în executare 43 mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul I.P.J. Galaţi, pentru audieri. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Brigăzii de Operaţiuni Speciale” informează IPJ Galaţi printr-un comunicat.