Adunarea Generală și manifestare culturală la Asociaţia „Unirea”

Societatea Unirea Tecuci (1) Sâmbătă, 3 februarie 2018, începând cu ora 8, la sediul A.A.R.D.- CAR „Unirea” din Tecuci, a avut loc obișnuita Adunare Generală. Manifestarea a fost deschisă de președintele asociației, ec. Cătălin Dodu.

Protopopul Gheorghe Joghiu a făcut slujbă de pomenire pentru cei dispăruți în anul 2017. Părintele a fost însoțit de preoții Stelian Chirvase și Mihai Bara, acestora alăturându-se și dascălul prof. Cătălin Poenaşu – Tecuceanul. Slujba a fost oficiată pentru cei 3552 de decedați din anul 2017.

Societatea Unirea Tecuci (2) „Această asociație, din sudul Moldovei, a devenit o unitate cunoscută în toată țara iar numele acesteia, să nu uităm, este un îndemn la Unire. Noi, trebuie și în continuare să fim uniți, nu dezbinați” a spus printre altele protopopul Joghiu

S-a trecut la primul punct al ordinei de zi, prezentarea Raportului Consiliului Director pe anul 2017 de către  președintele Cătălin Dodu din care am spicuit faptul că în anul 2017 au fost acordate credite în valoare de 27 milione lei. Se arată apoi faptul că la 15 noiembrie 2017 a fost deschis un nou sediu al asociației la Galați, care are rezultate pozitive. Au continuat anual concursurile de șah și table, premianții fiind recompensați cu bani. Au fost sprijiniți pentru lansare de cărți poeții Dionisie Duma și Carmen Huzum iar la 19 mai 2017 a fost susținut financiar Mitingul aviatic. Numărul de împrumuturi acordate în anul 2017 a fost de 4.520.

Societatea Unirea Tecuci (4) Vorbindu-se de decese, se arată faptul că în ultimii zece ani au fost înregistrate cam 30.000 decese, adică cât un oraș de mărimea Tecuciului. În finalul raportului, președintele asociației ne spune că s-au oferit tuturor participanților câte o insignă jubiliară 1918-2018 și că dorește că acestea, numerotate, să fie trecute într-un registru și, răscumpărate peste 50 de ani, de urmașii acestora.  De asemeni, președintele mai spune că la 1 Decembrie, în curtea asociației au fost plantați 3 brazi și invită membrii, peste 50 de ani, să vadă cum arată aceștia.

Societatea Unirea Tecuci (5) S-a trecut la punctul 2, respectiv Raportul Comisiei de cenzori prezentat de ec. Margareta Năstase care apreciază activitatea depusă de Asociație, după care a urmat prezentarea Bilanțului contabil și execuția bugetară pe anul 2017 și Proiectul de buget pe anul 2018, prezentate de contabilul șef ec. Daniela Motoc.

A fost apoi invitat să ia cuvântul invitatul special Mircea Stancu, președinte al Asociației de ajutor reciproc din Mărășești care apreciază activitatea colegilor de la Tecuci, la Mărășești neexistând și CAR, dar consideră necesară unificarea asociațiilor din Tecuci, Mărășești și Adjud pentru crearea unei asociații mai puternice.

Societatea Unirea Tecuci (7) Profesorul Vladimir Radu ne-a invitat să trecem din zona cifrelor în cea a literelor, apreciind activitatea Asociației atât pe plan social, sportiv și cultural. Acesta subliniază și faptul că deși se încearcă să se facă câte ceva în acest oraș, e prea puțin și parcă nu suntem într-un oraș ci într-un sat sau o comună.

Au fost prezentate proiecțiile Asociația Unirea Tecuci – parte din istoria și tradițiile culturale ale comunității, „Prin cenușa unor imperii” – filmări de pe fronturile Primului Război Mondial.  Totodată a fost prezentat albumul foto-documentar „Eroismul și jertfă ostașilor români din Primul Război Mondial pentru România Mare” și s-a lansat volumul  „Participarea tecucenilor la Războiul pentru întregirea și făurirea Marii Uniri” , apărută la Editura „Grapho Press” 2018, autori Ştefan Andronache și  Mihail Pohrib.

Societatea Unirea Tecuci (9) Prof. Ștefan Andronache vorbește și de rolul culturii tecucene la istoria culturală a țării, unde Tecuciul ocupă un loc. Vorbind de contribuția tecucenilor la Primul Război Mondial se arată că, la un moment dat, pe teritoriul Tecuciului existau 85.000 de soldați care trebuiau întreținuți.

Cu interesante date despre contribuția tecucenilor la Primul război mondial a venit și profesorul Mihail Pohrib, de la Școala „Dimitrie Sturza”.

Societatea Unirea Tecuci (11) Revenit la microfon, moderatorul, prof. Radu vorbește despre actele de vitejie ale Regimentelor 24 infanterie, 9 Cosmești, dar și Regimentele 9, 13 și 14.  A fost prezentat apoi filmul  „Mărășești  11-19 iulie 1917”.

A fost apoi rândul  Poeziei tranșeelor și muzicii Unirii.

Au luat cuvântul, pentru a adresa mulțumiri Asociației, comandorul Dorel Chiș și scriitorul Tănase Dănăilă, manifestarea fiind încheiată pe versurile și muzica  înălțătorului cântec „Treceți batalioane române, Carpații”.

Manifestarea s-a încheiat cu un dineu oferit de organizatori.

 

Iancu Aizic