Liderul PNL Galaţi, senatorul George Stângă a continuat în această săptămână întâlnirile zonale cu reprezentanții PNL din județul Galați.
,,Şedința a reunit aleșii locali ai PNL din localităţile Matca, Valea Mărului, Cudalbi, Bălăbăneşti şi Corni, întâlnirea având loc în comuna Matca. A fost un bun prilej să aflu de la aleşii locali ai PNL problemele pe care le-au identificat la nivelul comunităților din care fac parte.
Întâlnirea a fost încurajatoare și sunt încrezător că lucrurile se pot îmbunătăți. Am văzut din partea reprezentanților PNL dorința de muncă în interesul gălățenilor şi de a veni cu soluții la problemele acestora. Sper, ca în cel mai scurt timp, aleșii PNL să vină cu proiecte pentru îmbunătățirea calității vieții cetăţenilor din comunitățile pe care le reprezintă.
Am încredere în echipa PNL şi în aleșii liberali din localităţile judeţului Galaţi, motiv pentru care îi asigur de întreaga mea susținere, dar și de cea a partidului. Prin funcția pe care o dețin, voi aduce în atenția instituțiilor centrale toate problemele pe care le identificăm la nivelul localităților din judeţul Galaţi” a precizat senatorul George Cătălin Stângă.