Obligația de a declara și vira la stat contribuțiile la sănătate (CASS), la pensii (CAS) aparține, în continuare, angajatorului. Legislația fiscală e foarte clară în privința răspunderii pentru neplată: amenda o plătește angajatorul. Salariatul are de pierdut însă pentru că nu e asigurat la stat, pierde în momentul când vrea să se pensioneze și nu numai. Prin urmare, trebuie să se intereseze mai des dacă angajatorul e sau nu de bună credință în raport cu obligațiile pe care le are față de el.
Ultimele modificări în materia contribuțiilor sociale obligatorii și care au dat peste cap angajatori și salariați din mediul privat, dar și pe cei care lucrează pe cont propriu, au fost aduse Codului fiscal la 1 ianuarie 2018. Așa cum se prognoza încă de anul trecut, în unele cazuri, cu precădere la privat, salariile nete au avut de suferit în urma acestor modificări, dacă ne uităm la toate discuțiile ce s-au format în spațiul public în ultima vreme.
În câteva cuvinte pusă problema transferului, lucrurile stau acum cam așa: salariatul e cel care datorează, din salariul brut stabilit în contractul de muncă, contribuțiile la pensii și sănătate în procent de 25% (CAS în condiții normale de muncă) și 10% (CASS).
Notă: La CAS, angajatorul plusează și el cu un procent de 4%, dacă e vorba de condiții deosebite de muncă, ori cu 8%, dacă e vorba de condiții speciale și alte condiții de muncă.
CAS și CASS sunt cele mai cunoscute contribuții, dar nu singurele contribuții sociale obligatoriu de plătit la stat, lună de lună, pentru fiecare angajat în parte, oricare ar fi condițiile sale de muncă. Până la 1 ianuarie erau mai multe la număr, acum e doar una, care le înglobează pe toate: contribuția asiguratorie de muncă (CAM), în valoare de 2,25%, pe care o datorează angajatorul. CAM înglobează ceea ce se plătește la șomaj, pentru concedii medicale, creanțe salariale și riscuri profesionale.
Angajatorul e singurul care dă explicații pentru neplată și plătește amenzi
Contribuțiile n-ar fi obligatorii dacă n-ar exista în lege și sancțiuni pentru neplată. Și când spunem neplată, ne referim atât la situația în care nu se plătesc deloc, cât și la situațiile în care se plătesc târziu ori incomplet.
Consecințele situațiilor de neplată cad în totalitate în spinarea angajatorului. Transferul obligației de plată în totalitate la angajat nu a presupus schimbarea legislației în cazul obligației de a declara și vira aceste contribuții. Declararea și virarea lor se face tot de către angajator acum, după toate schimbările. Și, desigur, amenzile le primește tot el, dacă nu banii nu ajung la Fisc.
Codul de procedură fiscală plasează neplata în rândul contravențiilor sancționate, firește, prin amenzi. Astfel, conform codului, sunt contravenții: ,,nereținerea, potrivit legii, de către plătitorii obligațiilor fiscale, a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă”, ,,reținerea și nevărsarea în totalitate, de către plătitorii obligațiilor fiscale, a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă” și ,,neîndeplinirea de către contribuabil/plătitor la termen a obligațiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor și veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume”.
Amenda pentru angajatorii care nu rețin și/sau nu virează (la termen sau complet) CAS, CASS și CAM este între 4.000 și 6.000 lei, dacă se încadrează în categoria contribuabililor mijlocii și mari, sau de la 1.000 la 1.500 de lei, în cazul celorlalți angajatori, în contextul în care obligațiile nedeclarate sunt de maximum 50.000 de lei. Dacă însă obligațiile sustrase de la plată sunt cuprinse între 50.000 și 100.000 de lei inclusiv, amenzile sunt cuprinse între 12.000 și 14.000 lei, respectiv între 4.000 și 6.000 lei, pentru micii angajatori.
În fine, amenzile sunt și mai mari dacă obligațiile fiscale sustrase la plată sunt mai mari de 100.000 lei: amenzi între 25.000 și 27.000 lei pentru angajatorii mari și mijlocii, iar pentru ceilalți amenzile sunt situate între 6.000 și 8.000 lei.
Notă: Anul trecut, ministrul finanțelor la vremea respectivă a pus în discuție din nou ideea pedepsei cu închisoarea pentru stopajul la sursă. Așadar, n-ar fi exclus să vedem măsura asta în vigoare anul acesta.
Neplata, din perspectiva salariatului păgubit
Da, putem spune că salariatul e păgubit dacă angajatorul nu a virat contribuțiile pentru el, deși a fost mereu obligat să o facă. Ori dacă, mai rău, nici măcar nu i le-a declarat.
Salariatul se trezește fără asigurare în sistemul public de sănătate, atunci când are nevoie, dar, mai rău, se trezește că nu se adună nimic în cotizația sa la pensie. Mulți dintre salariați află că sunt contribuabili care nu contribuie, din vina angajatorului, abia când au nevoie de lucruri concrete: servicii medicale sau pensionare.
Ce e de făcut în astfel de cazuri? Angajatorul trebuie tras la răspundere. Salariații care nu pot ajunge la o înțelegere cu angajatorii lor trebuie să se adreseze Inspectoratelor de muncă cu sesizări și să tragă de mânecă inclusiv Fiscul.
Cei care vor să beneficieze de concedii medicale și indemnizațiile aferente nu pot să se ducă să-și facă singuri contracte de asigurare și să-și plătească singuri contribuțiile aferente, pentru că OUG nr. 158/2005 nu le permite să facă asta, atâta timp cât sunt salariați. Similar, nu se pot nici asigura facultativ în sistemul de șomaj, pentru că nu le permite Legea nr. 76/2002, fiind salariați și, automat, asigurați în sistem, în virtutea contractului de muncă (dar cu condiția plății contribuției respective).
Cu alte cuvinte, dacă angajatorul nu plătește nici CAM, aceea care înglobează tot ceea ce merge pentru fondul de concedii medicale și șomaj și care stă în obligația lui de plată, salariatul nu poate beneficia de aceste lucruri, la nevoie.
La fel, dacă nu se plătește contribuția la sănătate, salariatul trebuie să plătească din buzunar serviciile medicale la stat, atunci când are nevoie de ele. Cât despre contribuția la pensii, pauzele în cotizare nu pot fi acoperite nicicum, din păcate. Mecanismul acela al plății retroactive la pensie, valabil până la finalul acestui an, nu poate fi folosit de către cei care vor să-și peticească perioadele în care angajatorii nu au cotizat pentru ei la pensie. Plata retroactivă poate fi folosită de către cei care au perioade neasigurate și pentru care nu exista obligația asigurării și a plății CAS (or, în cazul salariatului există obligația de plată a CAS).
Sursa: avocat.net
