S-a răsturnat cu maşina

Duminică, 8 iulie, la ora 3, Poliția Municipiului Tecuci a fost sesizată prin apelul de urgență 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe D.E. 581, în afara localității Priponești, soldat cu rănirea a două persoane.

Polițiștii sosiți la locul producerii accidentului au găsit un autoturism aparținând unei societăți comerciale din Galați, autoturism răsturnat pe podul peste râul Pereschiv, pe D.E. 581. Nici o altă persoană nu a fost găsită la fața locului.

La spitalul din municipiul Tecuci, polițiștii au identificat victimele accidentului, doi tineri de 20 și 28 ani, din satul Gefu, comuna Ghidigeni. Aceștia au declarat că în noaptea de 7 spre 8 iulie au fost luați la ocazie cu autoturismul, conducătorul auto pierzând controlul direcției de deplasare și răsturnându-se pe carosabil, pe podul mai sus menționat.

La scurt timp, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat conducătorul auto care a provocat accidentul și a fugit de la fața locului, în persoana unui tânăr de 24 ani, din municipiul Tecuci. S-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule iar la momentul identificării a prezentat o concentrație alcoolică de 0,50 g/l alcool pur în sânge.

Tânărul a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, polițiștii întocmind dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere a unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.