PSD Tecuci contraatacă

Din momentul în care iniţiativa de modificare a Constituţiei „Fără penali în funcţiile publice” a dat în clocot la Tecuci, PSD a trecut la contraatac.

O nouă iniţiativă, de această dată aparţinând PSD, a fost lansată la Tecuci: „Cu penali în funcţiile publice”.

Această iniţiativă este menită să contracareze efectele judiciare cu care s-ar putea confrunta actualul primar şi viitorul candidat din partea PSD la alegerile locale.

Cei care au pornit în strângerea de semnături pentru iniţiativa „Cu penali în funcţiile publice” explică demersul lor astfel:

„Ai trei capre, vecinul tău îţi fură una dintre ele şi o vinde. Apoi vecinul tău, fiindcă te vede amărât după pierderea suferită, bea cu tine aldămaşul. Un funcţionar public cinstit nu ar simţi nici o remuşcare, fiindcă nu ar avea pentru ce. În schimb un penal… un penal este plămădit din alt aluat. Omul ăsta ştie că a greşit şi încearcă să-şi răscumpere o parte din vină”.