Hurdubae nu îl mai mută pe Lucian Gradea la Asistenţa Socială

Vineri, 27 iulie, cititorii aflau despre decizia primarului din Tecuci de a-l muta pe Lucian Gradea din poziţia de şef al ADPP la Asistenţă Socială.

Ce s-a întâmplat de vineri până astăzi, doar cei implicaţi în acest transfer o pot spune.

Astăzi, 30 iulie, Radio Tecuci prezintă o altă versiune.

„Fake news-ul şi-a făcut din nou apariţia la Tecuci. Dezinformarea a fost lansată de site-ul Tecucean. Ar fi vorba de destituirea lui Lucian Gradea din funcţia de şef al Serviciului Administrarea Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Tecuci. Conform informaţiei false vehiculate, el ar fi fost mutat printr-o aşa zisă dispoziţie a primarului Hurdubae la Asistenţa Socială. Lucian Gradea a declarat, însă, că nu ştie nimic de aşa ceva, el aflându-se în concediul de odihnă aferent anului în curs. Primarul Hurdubae a declarat, de asemenea, că este o dezinformare crasă menită să pună într-o lumină proastă activitatea primarului şi a instituţiei”, a fost ştirea citită de administratorul Radio Tecuci.

Asupra divergenţelor referitoare la această ştire se cuvine să facem câteva precizări.

Ştirile noastre sunt preluate zilnic de administratorul radio, care nu se oboseşte să precizeze sursa. Acest lucru este o dovadă în plus că publicaţia noastră nu se ocupă cu răspândirea ştirilor false.

La Tecuci nu este nevoie ca cineva să creeze fake news (ştiri false) pentru a pune într-o lumină proastă activitatea primarului şi a instituţiei. Oricine poate vedea, doar privind în jur, ce a făcut primarul în ultimii doi ani.

Decizia de mutare a lui Lucian Gradea a fost emisă. Că a fost anulată după reacţia societăţii tecucene este un lucru pozitiv, celelalte jocuri de culise nu ne interesează.

Asta înseamnă puterea presei şi a societăţii civile. Ne bucură faptul că rândurile noastre precum şi reacţia cititorilor l-au făcut pe primar să se întoarcă din drum. Implicarea societăţii tecucene este benefică pentru municipiul Tecuci şi ar trebui să se vadă mai des.