Cu prilejul împlinirii a 583 de ani de atestare documentară a Tecuciului (1 septembrie 1435) dar și în cadrul manifestărilor prilejuite de Centenarul Marii Uniri, Primăria municipiului Tecuci în colaborare cu Biblioteca „Ștefan Petică”, a organizat în sala Helios, două interesante activități – Lansarea celei de a treia ediții, revizuită, a Ghidului turistic „Tecuciul și împrejurimile sale” și vernisajul expoziției intitulată „Tecuciul în oglinda timpului – De la orașul de acum 100 de ani, la momentul de azi”, o expoziție de fotografie și cartofilie, ambele realizate de profesorul Ștefan Andronache.
Manifestarea a fost deschisă de bibliotecara Geta Rarinca, cea care, după ce a prezentat ordinea în care se vor desfășura activitățile, a continuat prin a ne spune că are, acum, marea bucurie de a sta din nou alături de invitatul special și autorul evenimentelor de azi, profesorul Ştefan Andronache, cel care ne-a format, ne-a îndrumat și ne-a făcut să îndrăgim această frumoasă meserie de bibliotecar. Vorbitoarea continuă prin a ne explică necesitatea apariției acestui nou ghid, cu completările ce se impuneau.
Invitat să ia cuvântul, profesorul Ștefan Andronache începe prin a ne spune că, de fapt, această prezentare trebuia făcută de profesorul Vladimir Radu, dar acesta fiind invitat la Țebea, voi vorbi și eu în continuare la ce a spus doamna Rarinca, despre necesitatea apariției acestei reeditări, realizată tot la Editura Grapho Press, Tecuci 2018, cu 372 de pagini, 28 pagini de ilustrații și două interesante hărți.
Profesorul Andronache ne vorbește și despre descoperirea unei interesante ferme la Negrileşti, cu un lac, fiind cândva domeniul familiei Motoc. Vorbește în continuare de cele şapte circuite cuprinse la rubrica de împrejurimi. Ghidul, continuă profesorul, este o completarea unei lucrări realizate de Biblioteca în anul 1997 și în care se găsea o cronologie a unor evenimente din Tecuci sau legate de Tecuci. Ne spune, cu mare bucurie, că a avut ocazia să discute cu marele filosof tecucean Ion Petrovici. Profesorul amintește și de reușita evenimentului de la Movileni și implicarea în acest sens a primarului comunei, Marian Moisă.
Revenind la lucrarea de azi, vorbitorul consideră că această lucrare va fi și un dar făcut celor care se ocupă de sărbătorirea Centenarului Unirii, remarcând și contribuția adusă de noul doctorand Daniel Bradea, acesta având în lucrare trei interesante intervenții.
Trecându-se la discuții pe marginea cărții, prof. Daniela Ignat începe prin a spune că datorită interesului tecucenilor pentru această lucrare, primele două ediții s-au epuizat imediat. Ghidul de față este pentru autoritățile locale o adevărată carte de vizită. În lucrarea de față, continuă vorbitoarea, s-a accentuat și partea educativă dar și latura turistică. Suntem onorați de prezența în mijlocul nostru dar și în toate activitățile, a profesorului Andronache pentru care avem numai cuvinte de admirație. Prin tot ceea ce face, tinerii de azi pot vedea mai bine cum era orașul înainte și cum arată acum.
Profesorul scriitor Vasile Ghica începe prin a-l felicita pe autor, acesta dând dovadă de multă minuțiozitate în colecționarea și stocarea de date istorice. Ghidul de față poate ține și locul unei Monografii locale dar și a împrejurimilor. Profesorul Ghica își exprimă și regretul pentru faptul că datele din carte nu sunt cunoscute îndeajuns în școli, unde ar trebui să fie mult mai popularizate. Vorbitorul amintește și de faptul că suntem printre puținele orașe din țară care au o Alee a Personalităților, dar ar trebui menționat, la fiecare în parte, cine sunt ei și ce reprezintă, fiecare cu domeniul lui. Amintește și de faptul că în perioada interbelică, aici, la Tecuci, existau 17 academicieni. Se aminteşte și de faptul că Tecuciul este Capitala Cercetăşiei și că aici s-a amplasat prima statuie a cercetaşilor. Se oprește, apoi, la importanţa Conacului de la Țigănești și la rolul Cocuţei Conachi la Unire, urmând ca luna viitoare să fie vernisată statuia acesteia.
Profesorul Virgil Pavel, matematicianul iubitor de cultură și realizator de cărți interesante, începe prin a aprecia activitatea profesorului Ștefan Andronache, amintind foarte frumos, de parfumul străzilor tecucene, de perioada când a venit la Tecuci, de la țară, la 12 ani, impresionat de oraș, în special de Foișorul de foc dar și de frumosul Bulevard. Ne vorbește de fratele lui, care era coleg și prieten cu Ion-Jean Hurjui – renumit poet și doctor.
Prof. își aminteşte de Librăria Patron, cum se vindeau atunci cărți, caiete și cum se dădeau cadouri în abțibilduri. Își amintește și de perioada în care a pătruns limba engleză la Tecuci, prin reducerea unei ore de germană și una de rusă, prima profesoară venită aici, la engleză, fiind Iulia Gheorghiu, cea care avea să predea la Liceul nr. 1 azi CNSH – timp de 13 ani. O altă plăcută amintire a profesorului Pavel este faptul că pe Bulevard, fetele de liceu trebuiau să meargă pe o parte, iar băieții pe cealaltă parte. În final, îi mulțumește profesorului Andronache pentru ce a realizat până acum, dar și pentru sprijinul ce i l-a acordat la realizarea cărților.
Redactorul Iancu Aizic intervine pentru a reaminti publicului că l-a avut profesor pe domnul Pavel și, din modestie, atunci când a vorbit de regretata profesoară Iulia Gheorghiu, nu a spus a faptul că monumentul acesteia se datorează profesorului Pavel care a intervenit atât moral cât și financiar.
Revenit la cuvânt și vorbind de activitatea Ateneului Pelin, apreciind tot ce face acesta, prof. Vasile Ghica regretă faptul că oamenii de cultură, profesorii și elevii, nu prea participă la aceste activități culturale iar sprijinul Primărie nu se vede în sens cultural. Consider, a spus profesorul Ghica, ar fi mai eficient ca oamenii politici ai locului, atunci când sunt în campanii, să nu se întreacă în a ne umple cutiile poștale cu promisiuni ci să se întreacă în a da donații și a face ceva practic pentru cultura tecuceană.
Cuvinte de apreciere pentru carte și activitatea profesorului Andronache, au venit și de la profesoară Eleonora Stamate.
A fost apoi proiectată diaporama „Tecuciul de altă dată”, realizată, bineînțeles, tot de profesorul Andronache.
Eleva Elena Rusu a vorbit despre Concursul Euroscoala, unde CNCH și-a anunțat participarea la Ediția XI-a (2018-2019), acțiune coordonată de profesoarele Oana Marin și Monica Onica. Echipa participă pentru al doilea an consecutiv, iar la ediția precedentă a obţinut locul II pe județ și 24 la nivel național, din peste 100 de școli participante.
În final, cei prezenți au primit câte un ghid, cu autograful autorului.
Am asistat la o acțiune care și-a atins pe deplin scopul dorit.
Iancu Aizic