Îmi aduc aminte că prin anii 1964 – 1965, revenind în Tecuci într-o permisie din armata pe care o efectuam la Alba Iulia, câțiva prieteni m-au luat într-o seară să îmi arate ceva nou pentru Tecuci. Și ei m-au dus cu multă bucurie pe strada Ștefan cel Mare, str. Mare, la fostul magazin Dunărea, situat pe str. Mare colț cu str. Cuza Vodă, care atunci era cel mai de elită magazin din Tecuci.
Acolo, într-o vitrină frumos amenajată, funcționa un televizor. Era pentru prima oară când eu am văzut în orașul meu un televizor. Apoi, ele au început să apară, să fie procurate cu greu de anumite familii, iar când erau emisiuni mai interesante cum erau „Dialoguri la distanțăˮ sau emisiuni spectacol de varietăți, cine nu avea televizor se ducea la rude sau prieteni. Au apărut întâi televizoarele rusești, în special Rubin, după care cele românești, Opera și așa mai departe. Însă, televizoarele din când în când se mai defectau și atunci trebuia să aduci un specialist depanator, absolvent al unor școli tehnice. Era foarte greu să pui mâna pe un depanator. Și când îl găseai, fie că era Suru, Popăescu, Noica sau altul, erai fericit, chiar dacă el nu venea imediat ce ți-a promis pentru că, venind spre tine, îl mai agăța altul. Și atunci, începea partea a doua a acțiunii pentru că trebuia să cauți o lampă PCL sau o siguranță și așa mai departe.
Au apărut apoi plasmele și alte tipuri, mai puțini acum repară televizoare pentru că în prezent se cumpără altele și depanatorii nu mai au căutare. La noi, în Tecuci, singurul atelier TV care a mai supraviețuit, a fost cel de la piață , depanator Tălmaciu, lângă renumiții mici a lui nea Florică. Dar iată că recent și acest atelier și-a finalizat activitatea, urmând ca în acel spațiu să fie amenajat un nou magazin comercial.
Putem spune că a dispărut și ultimul atelier de reparații televizoare din Tecuci?
Iancu Aizic