La ultima rectificare de buget societatea Pieţe Prest Tecuci a solicitat o alocare suplimentară de 3.000 lei la capitolul cheltuieli poştale şi taxe de comunicaţii.
„Cheltuielile poştale şi taxele de comunicaţii au crecut cu 3 mii lei, datorită creşterii abonamentului la telefoane. Planul iniţial a fost de 11 mii lei şi preconizăm un plan de 14 mii lei”, se arată în raportul care însoţeşte solicitarea suplimentării bugetului alocat.
Prin urmare, cei 44 de angajaţi ai Pieţe Prest Tecuci cheltuiesc împreună 14.000 lei, respectiv 140 milioane lei vechi, doar pentru telefonie mobilă. Astfel, fiecare angajat vorbeşte, în medie, de 318 lei, sau peste 3 milioane lei vechi.
Suplimentarea de 3.000 lei corespunde unei creşteri a abonamentului la telefonie cu 27,27%. Dat fiindcă abonamentul este stabilit în funcţie de fluctuaţiile monedei euro, rămâne de neînţeles solicitarea aprobată.
Din raport nu reiese dacă suma de 14.000 lei va fi cheltuită lunar sau reprezintă suma necesară aprobată din octombrie până la sfârşitul anului.