Lucian Costin: „Construcția unei comunități, ca și a unei familii, se bazează în primul rând pe respect”

Lucian Costin administrează  Autogara „Gegi”, pe care a preluat-o de la tatăl său, pe când avea doar 22 de ani, activitate pe care a dezvoltat-o continuu.

Născut în Tecuci, absolvent al Colegiului Național „Calistrat Hogaș”, dar și posesorul unei diplome de master în domeniul Afacerilor Comerciale, astăzi asigură salarii la peste 170 de angajați.

În 2017, a fost ales vicepreședinte al IPRU – International Passenger Road Transport Union (Uniunea Internațională a Transportatorilor de Pasageri).

„Construcția unei comunități, ca și a unei familii, se bazează în primul rând pe respect”, spune Lucian Costin, președintele PNL Tecuci

– Domnule Costin, ați reușit să surprindeți multă lume cu o nouă abordare în spațiul public a problemelor orașului, o abordare lipsită de patimă și critică excesivă. Ați introdus conceptul de „respect” care, de ce să nu o recunoaștem, lipsește la majoritatea celor care fac politică.

– Dacă facem politică nu înseamnă că toate acțiunile noastre au o miză politică. Suntem în anul 2018, într-o perioadă în care nu sunt alegeri, cele locale și parlamentare vor fi abia peste doi ani, deci nu vorbim despre o miză politică. Vorbim despre Tecuci, orașul nostru, în care ne-am născut și în care trăim și de felul în care ne dorim ca acesta să arate, să se dezvolte, să devină un oraș confortabil și prietenos, pentru fiecare  dintre noi. Iar cea mai sigură cale pentru a reuși este să tratăm orașul cu respectul cuvenit. Construcția unei comunități, ca și a unei familii, se bazează în primul rând pe respect. De aici trebuie să începem.

– Considerați că problemele orașului sunt tratate cu prea puțin respect?

– Nu doresc să cuantific în dreptul nimănui responsabil de soarta orașului gradul de respect pe care-l are față de oraș și față de tecuceni. Spun doar că este nevoie de respect, pe orice palier al societății, în orice domeniu de activitate. Vedeți dumneavoastră, pentru sănătate trebuie respect și atunci veți vedea și condiții mult mai bune în Spitalul Municipal, pentru educație trebuie respect, iar atunci școlile vor fi mai bine dotate și mai atractive. Tot de respect este nevoie și când începi o stradă și te asiguri că o finalizezi repede, astfel încât disconfortul să fie cât mai mic. Iar exemplele pot continua, la nesfârșit.

– Ați început cu un proiect, care se numește „Permis de Tecuci”, prin care vreți să convingeți autoritățile să deschidă un punct de  înmatriculări auto și eliberări permise aici, în Tecuci, pentru ca tecucenii să scape de drumurile la Galați sau Focșani. Dincolo de miile de semnături strânse, ce altceva ați mai descoperit de când mergeți pe străzi și stați de vorbă cu tecucenii?

 – În primul rând că oamenii ar vrea să se implice și că au nevoie de un proiect comun. Sunt mulți care astăzi stau deoparte și pentru că nimeni nu i-a convins de utilitatea unui proiect civic. Și pentru că mulți și-au pierdut încrederea că se mai poate schimba ceva, pentru că au văzut abordări publice lipsite de respect. Personal îmi doresc să deschidem un asemenea punct de lucru în Tecuci, depinde doar de decizia autorităților, dar și mai important este că am descoperit o stare de spirit latentă, care așteaptă să fie activată. Am descoperit oameni deschiși, cu preocupări și idei, oameni care doresc să se implice dar pe care astăzi nu-i întreabă nimeni, nimic. Aceasta este o formă de lipsă de respect pentru comunitate. Tocmai acest gol vreau să-l umplem cu această abordare.

– Totuși, faceți politică, sunteți președintele organizației locale a PNL Tecuci. Când vorbiți de o mână întinsă, îi aveți în vedere și pe cei care astăzi conduc orașul și județul?

– Orice sistem politic viabil, funcțional, este construit pe baza acestui principiu: Putere și Opoziție. Numai că, dincolo de a fi implicați în politică, suntem cu toții tecuceni. Da, invităm la conciliere, invităm la dezbateri publice, din care să reiasă cele mai bune soluții pentru Tecuci. Vedeți, de cele mai multe ori, cei care conduc destinele unui oraș, ale unei comunități, în general, se ascund în spatele veșnicei lipse de fonduri. Dar, ca să iubești comunitatea, orașul în care ai crescut și te-ai format, nu ai mereu nevoie de bani. Ai nevoie de o viziune, de o strategie pe termen mediu și lung. Și de respect. Nu este suficient doar să cârpești, ci să construiești. Un primar, de exemplu, nu trebuie să fie doar un bun administrator, ci trebuie să gândească dezvoltarea comunității pe termen lung, să aibă o proiecție pentru următorii zece ani, să spunem. Nu construim astăzi ceva, ca să constatăm peste o perioadă ca amplasamentul nu este bun și că trebuie să dărâmăm să facem loc unei străzi. Dar, cred cu toată convingerea că această viziune vine din iubirea pentru comunitate, pe care o ai, sau nu. Ori, din acest punct de vedere, suntem gata nu doar să promovăm propriile proiecte, ci și să le sprijinim pe cele inițiate de alții, chiar dacă aceștia sunt adversarii noștri, politic vorbind.

– Oricum, o schimbare de atitudine în ceea ce privește discursul  public al PNL. Ne-am obișnuit, în ultimii 29 de ani, ca opoziția să critice constant toate derapajele puterii. Astăzi, vedem o schimbare radicală de ton, mai curând o invitație la conciliere.

– În primul rând că nu critica veșnică rezolvă problemele, ci trebuie căutate soluții de rezolvare a acestora. Încercăm să abordăm altfel problemele comunității, într-un mod constructiv. Noi ne dorim să creăm o stare de spirit, să redeșteptăm sentimentul apartenenței la valorile orașului și să construim. Încet, sigur și trainic. În decembrie, se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire. Mi-aș dori ca această aniversare să ne găsească uniți, în jurul acelorași valori, iar oricine dorește să pună umărul la construcția orașului este binevenit alături de noi!