Sâmbătă, 17 noiembrie, în jurul orei 15.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au fost sesizați prin apelul de urgență 112, cu privire la faptul că, în comuna Buciumeni, pe un drum comunal, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unui pieton.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și efectuând verificări, au stabilit că accidentul s-a produs pe fondul unei traversări neregulamentare, pietonul accidentat, un bărbat de 45 ani, fiind acroșat de un autoturism în timp ce traversa strada printr-un loc nepermis. Șoferul mașinii, în vârstă de 25 ani, nu consumase alcool.
Pietonul accidentat a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, polițiștii întocmind dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.