N-am să renunț până nu văd pusă o plachetă pe Strada Mare din Tecuci pe care să scrie: „Pe această stradă, a cunoscut pentru prima dată Mircea Eliade iubirea”. Memoriile sale ne îndreptățesc și ne obligă, căci în primele pagini citim:
„Tatăl meu era moldovean din Tecuci şi, înainte de a-şi schimba numele în Eliade, se numise Ieremia. Eram prea mic, cînd am stat pentru ultima oară în casa bunicilor, la Tecuci, aşa că nu mi-a trecut prin minte să-i întreb ce credeau ei despre schimbarea numelui. De bunici şi de casa lor îmi aduc încă foarte bine aminte. Bunicul era înalt, uscat, ţeapăn, cu părul alb. În fiecare după-amiază, mă lua cu el la cafenea, să-l privesc jucând table. Aveam dreptul la dulceaţă şi rahat, dar, când câştiga partida de table, mai primeam o dulceaţă. Către seară, ne întorceam acasă pe Strada Mare.
Cred că aveam patru sau cinci ani când, atârnat de mâna bunicului, am zărit, printre pantalonii şi rochiile care înaintau agale, la căderea serii, pe Strada Mare, o fetiţă cam de vârsta mea, purtată şi ea de mână de un bunic. Ne-am privit amîndoi, adânc în ochi, şi, după ce-a trecut, m-am întors s-o mai privesc, şi am văzut că întorsese capul şi se oprise. Au trecut aşa câteva clipe, până ce bunicii ne-au tras pe fiecare după sine. Nu ştiam ce se întâmplase cu mine. Simţeam doar că se întâmplase ceva extraordinar şi hotărâtor. Într-adevăr, chiar în seara aceea, am descoperit că mi-era destul să evoc imaginea de pe Strada Mare, ca să mă simt lunecând într-o beatitudine nemaicunoscută, pe care o puteam prelungi indefinitˮ.
Mircea Eliade, prizonierul frumuseților tecucene
Dacă „prima iubireˮ a lui Eliade a fost fetița de pe Strada Mare, soția (a doua) care i-a fost alături până la moarte a fost tot o tecuceancă, Christinel Cottescu.
Când s-a apropiat de aceasta, în 1948, scria: „Uneori, mă întrebam prin ce miracol regăsisem naivitatea şi entuziasmul adolescenţei fără ca să mă strivească sentimentul ridicolului. Într-adevăr, mă purtam ca un licean îndrăgostit”. În fapt, Eliade retrăia (conștient sau nu) o continuare a poveștii de pe Strada Mare.
Dr. în filosofie, Daniel Mazilu
