Nu există ocazie în care PSD să nu facă paradă de pomenile pe care le face. Aceasta în timp ce România se scufundă puţin câte puţin.
În Tecuci, la fel ca în întreaga ţară, se poate observa cu ochiul liber proasta administrare a oraşului de către cei numiţi de PSD. Lipsa unor oameni capabili să administreze oraşul se datorează şi angajărilor care nu ţin cont de profesionalism, precum şi de cerinţele postului respectiv.
Cel mai elocvent exemplu este cel de la Spitalul „Anton Cincu” din Tecuci, unde pentru funcţia de şef Serviciu tehnic administrativ a fost angajat un consilier PSD cu studii de jurist.
„Am o fiică absolventă a Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din Iaşi, la stat, cu bursă, examen licență 9,82. Neavând bani pentru șpagă și experiență ca economistă în administrarea afacerilor, nu s-a putut angaja pe post adecvat. Lucrează pentru 1.500 lei pe lună. Este strigător la cer!”, ne scrie o tecuceancă.
Într-adevăr, este strigător la cer. Alte cuvinte sunt de prisos.