Hotărârea a fost luată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, fiind în premieră când se face o astfel de derogare.
Creştinii ortodocşi care au consultat calendarul bisericesc pentru 2019 au descoperit că una dintre cele mai mari sărbători de peste an, Sf. Mare Mucenic Gheorghe, va fi oficiată în altă dată decât cea obişnuită, care este 23 aprilie.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca slujba de Sf. Gheorghe să se săvârşească luni, 29 aprilie, a doua zi de Paşti, din motive întemeiate.
Prin urmare, cei care poartă numele Gheorghe, Gheorghiţă, George sau Georgeta trebuie să ştie că anul acesta îşi vor sărbători onomastica pe 29 aprilie.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost un soldat roman de origine greacă şi ofiţer în Garda împăratului roman Diocleţian, care a fost condamnat la moarte pentru că nu a renunţat la credinţa creştină. În calitate de martir creştin, el a devenit mai târziu unul dintre cei mai veneraţi sfinţi ai creştinismului.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este considerat patron spiritual al multor ţări, regiuni şi oraşe, scrie adevarul.ro.