Dosare penale în urma unei acțiuni pe linia siguranței transportului feroviar

 

În perioada 21 – 26 mai a.c., în baza unui plan de măsuri, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați au acționat pe linia prevenirii faptelor cu violență în trenurile de călători și gări și a producerii accidentelor feroviare.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat mai multe infracțiuni, întocmind dosare penale în acest sens.

Astfel, la data de 21 mai, au fost reținuți pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, doi bărbați, de 58 și 29 de ani, ambii din comuna Chiraftei și care sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fapte care s-ar fi petrecut în ziua de 17 mai, într-un tren pe ruta Galați – Bârlad.

La data de 25 mai, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Tecuci au depistat un bărbat, de 50 de ani, din localitate, conducând, fără permis de conducere, un moped neînmatriculat. Bărbatul, care a fost surprins în timp ce traversa trecerea la nivel cu calea ferată Tecuci, din apropierea Centurii ocolitoare a orașului, este cercetat acum pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducere fără permis.

A doua zi, polițiștii P.P.T.F. Tecuci au depistat, în zona trecerii la nivel cu calea ferată din stația C.F.R. Ghidigeni, un tânăr, de 23 de ani, din comuna Negrilești, căruia i-au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, întrucât au constatat că acesta, aflat la volanul unei autoutilitare, avea permisul de conducere reținut.

La data de 26 mai, a fost înregistrat și un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, ca urmare a unui accident care a avut loc în zona stației C.F.R. Șendreni. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că locomotiva trenului care circula pe ruta Mărășești – Galați, a surprins și accidentat un bărbat, de 61 de ani, din comuna Independența, care circula pe jos, în gabaritul liniilor și care nu s-a ferit, deși i-au fost date semnale acustice de avertizare. Victima a decedat în drum spre spital.