Festivalul Insula la start. Curse programate pentru transportul participanților

 

Festivalul Insula, organizat de Asociația Tinerilor Tecuceni, a ajuns bătaia de joc a primarului PSD al municipiului Tecuci. Cu toate acestea, Festivalul se va desfășura și în acest an.

„Ajunsă la a treia ediție, Festivalul Insula reprezintă o încântare pentru tinerii tecuceni, acesta desfășurându-se, în fiecare an, în locații din centrul municipiului Tecuci, cu acces facil la utilități, produse și servicii. Din păcate pentru locuitorii orașului, primarul, fără nicio explicație, a hotărât că, anul acesta, festivalul să se desfășoare în afara Tecuciului, pe stadionul din comuna Drăgănești, oamenii fiind astfel nevoiți să plece din oraș, pentru a participa la un eveniment dedicat lor.

Prin măsura luată, administrația Hurdubae denotă o atitudine dispreţuitoare față de tecuceni și că nu îi pasă deloc de cei care l-au ales, ci doar de propriile intereseˮ spun organizatorii din conducerea ATT.

Festivalul Insula merge mai departe, chiar dacă Hurdubae le-a pus piedici

Timp de trei zile, din 31 mai până pe 2 iunie, datorită implicării mediului privat din Tecuci dar și a autorităților locale din comuna Drăgănești, Festivalul se va desfășura pe stadionul din Drăgănești.

Pentru a facilita traseul de parcurs Tecuci-Drăgănești, există transport gratuit pus la dispoziție de SC GEGI SRL.

Astfel, participanții au la dispoziție microbuze/autocare care vor prelua gratuit călătorii vineri, sâmbătă și duminică de la Gara de Nord, Kaufland, Casa de cultură, OMV, Contec.

Programul curselor efectuate tur și retur este trecut în afișe.