Stadionul din Tecuci. Obiectiv lăsat în paragină și indiferență din partea administrației locale

 

Evenimentul acestui sfârşit de săptămână în fotbalul gălăţean s-a consumat duminică, la Stadionul Municipal din Tecuci. Aici se anunțase de săptămâna trecută că se dispută finala judeţeană a „Cupei României”, competiţie care a avut la start echipele gălăţene din eşaloanele 4 şi 5.

Ieri, a avut loc finala fazei județene a Cupei României, iar scorul a fost CSU Galați – Gloria Ivești 3-1.

Sportivii, suporterii și fotografii care i-au însoțit la meci au rămas oripilați de felul în care arată stadionul din Tecuci. Pentru noi, cetățenii urbei, acest stadion face parte din peisajul pitoresc, dar cei care îl văd pentru prima oară, ori după ani, au un șoc.

Chiar dacă la început de an electoral 2016, Hurdubae și Butunoi, însoțiți de alaiul PSD  se pozau de zor cu directorul și personalul Clubului Școlar Sportiv Tecuci, anunțând că una din prioritățile lor este susținerea și promovarea sportului prin „Scoaterea din paragină a Stadionului municipal și redarea lui pentru activitățile sportiveˮ, s-a dovedit că a fost doar o promisiune deșartă precum multe altele.

Participanții la activitatea sportivă desfășurată ieri pe stadionul tecucean au postat fotografii și au avut comentarii vizavi de modul cum arată acesta: „Aceasta este intrarea Stadionului Municipal din Tecuci, locul unde se va desfășura astăzi Cupa României faza județeană …Felicitări Primăriei!ˮ; „Accesul în <tribunele>  acestui stadion se face printr-o șerpărieˮ; „Tunelul timpului… pe stadionul municipal din Tecuci…ˮ.

S-a afirmat că starea Stadionului este de plâns, fiind mai aproape de epoca primitivă și sunt zeci de ani de când nu s-a investit un leu în acesta iar „campania actualului primar a fost renovarea stadionului, promisiuni pesediste, bineînțelesˮ.

Cineva spunea că „La felul cum arată zici că este pușcărie… și ne mai întrebăm de ce nu vin copii spre sport. Ce să-i atragă?ˮ

În fotografii se poate vedea starea actuală a stadionului din Tecuci și implicarea autorității locale pentru modernizare.

 

Sursa foto: Sorin Pană, Sportul ilustrat