Numai funcţionar să nu fii!

 

Dacă eşti funcţionar public şi ai citit adresa ministrului de Finanţe, privitoare la reducerile de personal şi / sau reducerile salariale, de mâine ai o grijă în plus. Sau mai multe.

Să zicem că eşti funcţionar în Primăria Tecuci. În ultimii doi ani ai făcut parte din comisiile concursurilor de angajare şi ai închis ochii la ilegalităţile comise. În ciuda indulgenţei de care ai dat dovadă, de mâine te vei afla într-unul dintre următoarele scenarii posibile:

Scenariul I

Adresa ministrului de Finanţe nu se referă la salariaţii Primăriei Tecuci. Nu vor fi reduceri de personal, nu se vor scădea salarii. Toată lumea va trăi fericită până la adânci bătrâneţi. The end.

Scenariul II

Reduceri de personal. O regulă unanim acceptată spune că ultimul venit va fi primul plecat. Dar dacă PSD îi va menţine pe cei angajaţi în ultimii trei ani şi va da afară din funcţionarii vechi? În materie de concedieri PSD nu se dă în lături de la nimic.

În 2016 Hurdubae a cheltuit 80.000 lei, adică 800 milioane lei vechi, pentru a însăila o organigramă prin care să dea afară trei persoane. Apoi a angajat zeci de funcţionari.

În acest caz, fericiţi vor fi doar cei care rămân. The end.

Scenariul III

Reduceri salariale. Nu pleacă nimeni, în schimb toată lumea va fi nefericită. The end.

Scenariul IV

Secţiune în lucru…