
Spectacolul „Pinocchioˮ pe scena sălii „Ion Petroviciˮ din Tecuci
Fundația Pelin din Tecuci, cu sprijinul Casei de cultură, a reușit să mai aducă un șir de bucurii copiilor prin programarea celor patru spectacole reușite din serialul intitulat sugestiv „Teatru la Cinemaˮ, oferite micuților spectatori dar și părinților acestora, devenind și ei pentru puțin timp copii.
Astfel, după ce pe data de 8 iunie 2019 copii au participat la un spectacol și au cunoscut fascinanta „Carte a jungleiˮ iar pe 22 iunie au văzut sau revăzut pățaniile celebrului Motan încălțat, sâmbătă 6 iulie, au fost cu adevărat cuceriți de excelentul spectacol „Magic fairytaleˮ, având-o în prim plan pe renumita magiciană Cristina Strecopitov.
Sâmbătă, 27 iulie, copiii au intrat din nou în adevărata lume a basmului prin spectacolul „Pinocchioˮ.
„Aventurile lui Pinocchioˮ este un roman scris de Carlo Collodi care ne arată cum un tâmplar pe nume Gepetto crează din lemn un copil dornic de viață dar care nu iubește la început cartea.
Aproape jumătate de sală a urmărit cu atenție reușitul spectacol remarcând și excelentul fond muzical. Spectacolul a început exact la ora anunțată, 17, așa cum nu am mai văzut de mult timp cu primul gong, apoi al doilea și al treilea, ca la marile scene ale țării.
Am văzut copii, părinți și bunici aplaudând încă de la început, iar actorii îndemnându-ne să nu uităm nicicând de Pinocchio.
Am urmărit pentru început pe meșterul Cireașă – Gepetto cum crea pe Pinocchio, dornic de viață dar nu și iubitor de carte. Am făcut cunoștință apoi cu greierele vorbitor, cu școala dar și cu lumea bâlciului unde Pinocchio se împrietenește cu Arlechino, legându-se între ei o mare prietenie până la a-și risca viețile.
Am remarcat câteva adevărate pilde, începând cu gestul făcut de tatăl lui Pinocchio, care pentru a procura un abecedar și-a vândut și haina dar și alte povețe chiar actuale printre care „la teatru se vine mereu din timpˮ.
Am văzut apoi bucuria lui Pinocchio când a obținut de la artistul din bâlci 5 bănuți de aur și cu aceștia încercând să-l scoată pe tatăl său din greutățile zilei. De remarcat și frumoasele vorbe „toți copiii au câte o zână și ea îi va ajuta în viațăˮ.
Decorurile au fost frumos realizate, costumele actorilor create inspirat, toate acestea sugerând foarte bine mesajul spectacolului.
Felicităm pe minunații actori ai Teatrului „Țăndăricăˮ, Cristi Nițescu, managerul teatrului și coordonator al Teatrului de păpuși din Constanța, precum și îndrăgita actriță Mariana Șincai.
După spectacol, artiștii au făcut fotografii cu părinții și copii, întreținându-se cu aceștia, creând momente plăcute și de neuitat pentru cei prezenți.
Totul a fost foarte frumos și totuși mă frământă un gând: oare în orașul nostru există doar 60 de copii dornici de spectacole? Mă gândesc iar la Alexandru Vlahuță și spun ca el „Unde ne sunt educatorii și învățătorii care să îndrume copiii spre fascinanta lume a teatrului?ˮ.
Și spun acestea pentru că discutând cu cei doi actori și cu președintele fundației Pelin, în luna septembrie minunații actori doresc să revină la Tecuci și poate atunci sala va fi plină. Iar minunații actori merită acest lucru.
Iancu Aizic













