La data de 25 iulie a.c., în jurul orei 23.55, polițiștii Biroului Rutier Galați au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe D.J. 252, în localitatea Podoleni, soldat cu rănirea unui pieton.
La fața locului, polițiștii au constatat că șoferul autoturismului implicat în accident a părăsit locul faptei, după ce a acroșat victima, un bărbat de 31 de ani, care se afla pe partea carosabilă. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat.
La scurt timp după producerea accidentului, polițiștii au identificat conducătorul auto, în persoana unui bărbat, de 53 de ani, din comuna Barcea. Totodată, au stabilit că acesta a condus un autoturism neînmatriculat, pe care avea aplicat un număr de înmatriculare provizoriu, fals.
Persoana în cauză este cercetată acum pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.