Astăzi, 6 august, de Schimbarea la faţă a Domnului, unii tecuceni au luat-o spre Obor în speranţa că au sosit utilajele distractive pentru Bâlci. Nu era instalat nimic. În schimb, la ora 18 se muncea de zor pentru finalizarea tarabelor ce vor deservi comercianţii cu produse alimentare.
Practic, ce au distrus şi ascuns săptămâna trecută, pentru a nu observa Garda de mediu că s-a construit ilegal, reconstruiau acum, pe ultima sută de metri, având în vedere că sâmbătă, 10 august, ar trebui ca iarmarocul să fie început.
De la jumătatea străzii Cuza Vodă până la Obor muncitorii Primăriei trasau linie discontinuă cu vopsea.
Parcul central era plin de copii şi pensionari, iar la fântâna arteziană funcţiona doar apa, muzica fiind închisă.
În parcul Regina Elisabeta locul de joacă pentru copii şi locul special amenajat cu aparate sportive funcţionau la capacitate maximă.
Pe alei, biciclete, trotinete, turturele şi lume ieşită la aer. Fântâna din jurul statuii avea circuitul apei închis.
În rest, containere pline, stâlpi de iluminat fără becuri, mizerie aruncată la întâmplare din lipsa coşurilor, corcoduşi în pârg, fuste colorate, un loc de patinoar care trebuia să fie transformat vara în teren de sport, conform promisiunilor făcute de actuala conducere a Primăriei Tecuci.