Mascaţii din Primăria Tecuci

 

Actuala conducere a Primăriei a transformat o instituţie altă dată respectabilă într-una în care îţi este ruşine să lucrezi.

Asta reiese dintr-un proiect de hotărâre aflat la mapa consilierilor locali pentru şedinţa extraordinară programată marţi, 1 octombrie 2019, Proiectul privind aprobarea organigramei şi a statului de funcţii ale Aparatului de Specialitate al primarului Municipiului Tecuci.

 La un număr de 213 funcţii, disponibile în Aparatul de specialitate al primarului, 163 sunt ocupate iar 50 vacante. Din funcţiile ocupate doar primarul şi vicele apar în organigramă, restul numelor sunt anonime.

Acum, din două una: ori funcţionarilor a ajuns să le fie ruşine că lucrează în Primărie, şi implicit nu-şi doresc să apară în organigramă cu nume şi prenume, ori nimeni nu mai ştie cine pe care funcţie lucrează.

Următorul pas este ca funcţionarii Primăriei să poarte cagule.