Discriminare la o şcoală tecuceană. Primarul este revoltat că liberalii vor să înlăture acestă inechitate

 

Luni, 20 ianuarie 2020, la Ministerul Educaţiei au avut loc discuţii privind decontarea navetei pentru elevi dar şi pentru introducerea programului „Masă caldă” în cadrul Şcolii „Nicolae Bălcescu” din Tecuci. La discuţia cu ministrul Educaţiei Monica Anisie au participat senatorul liberal George Stângă şi preşedintele PNL Tecuci, Lucian Costin.

După nici 48 de ore primarul municipiului Tecuci a venit cu un atac foarte virulent la adresa celor care şi-au permis să aibă discuţii cu ministrul Educaţiei. Atacul în sine este de neînţeles dacă ţinem cont că vine de la o persoană care este plătită din bani publici.

„Aşa e în viaţă! Unii cu munca, alţii cu lauda”, scrie Hurdubae, menţionând că 160 de elevi de la şcoala amintită beneficiază deja de masă caldă.

De ce doar 160 când şcoala are aproximativ 330 de cursanţi? Cum credeţi că se simt ceilalţi 170 de copii care au fost daţi la o parte de administraţia Hurdubae? Vă răspundem noi: se simt discriminaţi.

Indiferent de criteriul prin care au fost selectaţi cei 160 de copii, în ochii celor 170 care nu pot beneficia de o masă caldă acest lucru înseamnă discriminare.

Aşa alegem să ne educăm copiii? Să le insuflăm sentimentul că unii pot să aibă iar alţii nu?

În urma discuţiilor purtate de liberalii gălăţeni cu ministrul Educaţiei va fi înlăturată această discriminare, toţi elevii şcolii urmând să beneficieze de masă caldă, nu doar cei 160 aleşi de primar. Se pare că acest lucru îl calcă pe nervi pe primarul în exerciţiu. Nouă nu ne rămâne decât să aflăm de ce?