O avarie a lăsat fără curent mai multe străzi din municipiu. Nu se ştie când va fi remediată situaţia

 

Noaptea trecută, în jurul orei 1.20, s-a produs o avarie la reţeaua de alimentare cu energie electrică, în municipiul Tecuci.

Au fost afectate străzile Libertăţii, Ghica Vodă, Plutonier Bogdan, Elena Doamna, Nicoreşti şi parţial Gheorghe Petraşcu.

Încă de la primele ore ale dimineţii, la faţa locului se află două echipe Electrica, venite de la Galaţi, care, ajutaţi de personal de la Biroul de Monitorizare a Situaţiilor de Urgenţă, încearcă să remedieze problemele din reţea.

În jurul orei 15.20 am contactat funcţionarul aflat de serviciu la Biroul de Monitorizare a Situaţiilor de Urgenţă din cadrul Primăriei Tecuci, care ne-a declarat că nu se ştie când va fi remediată avaria, ora la care tecucenii de pe străzile respective vor avea din nou curent electric.

Cei afectaţi stau în întuneric şi frig, centralele neputând funcţiona în lipsă de curent. La Electrica nu mai răspunde nimeni de la ora 15.