Ilegalităţi în domeniul comercializării produselor utilizate pentru prevenirea coronavirusului

 

Acțiune a polițiștilor pe linia combaterii faptelor ilegale din domeniul comercializării produselor utilizate pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus

În perioada 25 – 31 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, acționând în sistem integrat, cu reprezentanți ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Galați și ai Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Galați, au efectuat verificări la operatori economici care desfășoară activități comerciale pe raza municipiului Galați, în vederea asigurării climatului de legalitate a mediului de afaceri, prin combaterea faptelor ilegale din domeniul comercializării materialelor si produselor utilizate pentru împiedicarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Au fost verificate 43 de societăți comerciale, și au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 132.000 de lei, principalele prevederi legale încălcate fiind cele referitoare la neemiterea bonului fiscal pentru bunurile comercializate, vânzarea de produse fără documente legale de proveniență, precum si nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 2 din 21.03.2020 privind suspendarea temporară a activităţilor de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale.

Cu ocazia controalelor, în incinta unei societăți comerciale, din municipiul Galați, a fost descoperită o instalație improvizată cu ajutorul căreia se obținea o soluție de dezinfectare, prin amestecarea unei soluții concentrate de hipoclorit de sodiu (clor) cu apa extrasă dintr-un puț forat în curte, pentru care nu exista autorizație de mediu/gospodărire a apelor.

Produsul rezultat era ambalat si comercializat ilegal,  ca soluție de dezinfectare, către mai multe societăți comerciale din județul Galati, fără a înregistra in evidența contabilă relațiile comerciale desfățurate.

Societatea respectivă a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 65.000 de lei si s-a dispus indisponibilizarea cantității de 14.158 litri hipoclorit de sodiu.  

Față de reprezentanții societății se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și utilizarea resurselor de apă în diferite scopuri, fără autorizația de gospodărire a apelor.

În cadrul aceleiași acțiuni, a fost identificată o altă societate comercială care obținea produse de dezinfectare prin diluarea unei soluții concentrate de clor, fără a deține acte de reglementare pentru activitatea de producere/depozitare/comercializare.

În acest caz, a fost indisponibilizată cantitatea de 3.390 l de înălbitor lichid și a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 lei.