Minoră luată de pe stradă împotriva voinţei sale

 

În data de 1 mai 2020, la ora  16.15, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că o minoră de 9 ani, din comuna Munteni, ar fi plecat voluntar de la domiciliu, însoțită de un tânăr, din aceeași localitate.

Polițiștii au mers imediat la fața locului, demarând verificări pentru identificarea locației în care se afla minora. După câteva ore, aceasta a fost adusă la sediul poliției de tatăl tânărului cu care fusese văzută și încredințată familiei.

În urma investigațiilor, a rezultat că minora ar fi fost luată de pe stradă, împotriva voinței sale, în jurul orei 15.45, de doi tineri de 17 și 26 de ani, care ar fi urcat-o într-o autoutilitară și ar fi dus-o într-un imobil de pe raza comunei Munteni. Minora a fost examinată medico-legal, rezultând că nu a fost victima vreunei agresiuni fizice.

În cursul zilei de 3 mai, în urma unei percheziții domiciliare, cei doi tineri au fost depistați, fiind reținuți pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Persoanele în cauză urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

În cursul zilei de astăzi, 4 mai, în vederea prevenirii izbucnirii unui conflict între cele două familii implicate în această cauză, mai multe echipaje de poliție desfășoară activități de patrulare și supraveghere pe raza comunei Munteni.