Tecuci: A încercat să schimbe dolari falși

 

Sâmbătă, 25 iulie, în jurul orei 10.45, echipajul de jandarmerie care asigura măsurile de ordine publică pe raza municipiului Tecuci a fost direcționat către o casă de schimb din localitate. Personalul societății a sesizat că la ghișeu s-a prezentat un bărbat care a încercat să schimbe două bancnote false de 100 USD.

La fața locului jandarmii au identificat un bărbat în vârstă de 25 ani din județul Galați care a declarat verbal că bancnotele le-a primit de la un consătean, cu rugămintea de a i le schimba în momentul în care ajunge în Tecuci.

Casiera a declarat jandarmilor că bărbatul a solicitat schimbarea celor două bancnote, însă în momentul în care le-a verificat în aparatul special au apărut semne de contrafacere a acestora. La verificarea monedei străine, jandarmii au observat că cele două bancnote au aceeași serie de înregistrare.

Bărbatul a fost condus la sediul poliției unde jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de valori străine. Cercetările sunt continuate de poliție.