Tineri cercetaţi pentru furt. Au în palmares cinci spargeri

 

Doi tineri în vârstă de 18 ani şi unul de 13 ani au intrat în vizorul poliţiştilor, după mai multe furturi. Cei trei au fost identificaţi ieri, 28 iulie, de către polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Liești.

Din cercetări a reieșit faptul că în perioada aprilie – iunie 2020, prin forțarea ușilor sau ferestrelor, aceștia ar fi pătruns în cinci imobile nelocuite, de pe raza comunelor Tudor Vladimirescu și Ivești, de unde ar fi sustras mai multe scule electrice (bormașini, flexuri, mașini de tuns iarba).

Polițiștii au efectuat cinci percheziții domiciliare în localitățile Tudor Vladimirescu și Independența, ocazie cu care au găsit o parte din bunurile sustrase.

Unul dintre prezumtivii autori a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, în cursul zilei de astăzi urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Liești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Se efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor trei persoane.

 

You cannot copy content of this page