Dreptul la Replică – Primăria nu a mai venit la întâlnire

 

Astăzi, 30 iulie, după mai mult de patru ani de jigniri aduse redacţiei şi redactorilor noştri, primarul Hurdubae ne-a trimis un drept la replică, referitor la un pamflet publicat ieri.

 Din păcate, documentul trimis de Serviciul comunicare şi registratură din Primăria Tecuci este protejat la copiere, dar poate fi consultat în facsimil, alăturat. Rugăm funcţionarii acestui serviciu ca pe viitor să ne trimită documentele astfel încât să le putem prezenta integral cititorilor noştri.

Pe această cale suntem înştiinţaţi că în data de 30 iulie 2020, la ora 11, vor începe primele probe ale măturătorilor parcate în faţa Primăriei.

Dat fiindcă 30 iulie cade într-o joi şi pentru că s-a nimerit ca acel joi să fie tocmai astăzi, la ora 11 fix am fost prezenţi în faţa Primăriei, pentru a fi martori la primele probe ale măturătorilor.

 La 11 şi 7 minute, din Primărie a ieşit purtătoarea de cuvânt care s-a îmbarcat într-o maşină pentru a pleca către o destinaţie necunoscută. La şi 20, am renunţat să mai aşteptăm primele probe. Suntem siguri că vom reuşi să le prindem pe următoarele, dacă administraţia se va ţine de cuvânt şi va reuşi să fie punctuală la întâlnire.

Mulţumim pe această cale pentru atenţia acordată de municipalitate unui simplu pamflet şi sperăm ca pe viitor, atât cât a mai rămas, să manifeste aceeaşi atitudine responsabilă faţă de locuitorii municipiului Tecuci.