Suspiciuni de fraudă la Spital. Se cunoşteau ofertele înainte de a se deschide plicurile?

 

Marţi, 25 august, în jurul orei 14, la Spitalul „Anton Cincu” Tecuci au fost deschise plicurile participante la licitaţia pentru închirierea unor spaţii cu destinaţie medicală sau comercială.

Două dintre spaţii au fost adjudecate de Jeni Doina Iftimie, angajată la Asistenţa socială şi candidat pentru Consiliul local Tecuci din partea PSD la alegerile locale din 27 septembrie.

„La mustață a câștigat. La Spital, fostul patron a oferit 4.000, dna Iftimie 4.200. La Pediatrie, fostul patron 350, iar doamna 367. Cine naiba licitează 367? Ori 350, ori 400”, a specificat candidatul independent la Consiliul local Tecuci, Cezar Andrei Isarii.

Se pare că PSD Tecuci nu lasă să-i scape nimic printre degete. La început a pus mâna pe locurile de muncă de la Primărie, Casa de cultură, Muzeu, Bibliotecă, Spital, societăţile Consiliului local. Apoi a oferit aceste locuri tuturor celor care sunt membri PSD sau rudelor acestora, dar şi celor care făceau jocurile partidului, alţii nu s-au putut apropia.

Acum nici mediul de afaceri nu mai poate supravieţui. Întreprinzători care până mai ieri aveau un spaţiu şi ofereau locuri de muncă, au fost daţi afară din spaţiile închiriate. Se pare că nu ofereau locuri de muncă la cine trebuie.

Corectitudinea licitaţiei organizată de Spitalul tecucean ar trebui să facă obiectul cercetării organelor de control abilitate.

Atunci când fostul patron oferă 350 lei, iar contralicitantul său 367 lei, parcă ceva nu se leagă. Cum a ajuns să ofere 367, este o întrebare la care sperăm să găsim răspunsul cât mai curând. Până atunci, singura explicaţie este că Iftimie cunoştea oferta înainte de a se deschide plicurile.