Ultima zvâcnire a PSD: Grosu împarte astăzi terenuri de case

 

Încă de ieri, consilierul fostului primar, Constantin Grosu, s-a prezentat la serviciu, la ora 7 dimineața, pentru a termina de gestionat unele lucruri rămase nefinalizate. Acestea constau în atribuiri de terenuri pe Legea 15/2003 tinerilor.

Așa cum se știe, Grosu și fostul vice Croitoru, fac parte din comisia de evaluare a cererilor și în ultimele luni au tot gestionat și aprobat doar cereri care au fost depuse în lunile august și septembrie 2020.

Dosarele aprobate sunt doar ale celor înscriși în PSD sau simpatizanții acestuia, fiind mâna de vot a partidului. Iar răsplata pentru campanie și voturi a venit astăzi.

Grosu și Croitoru au purces la împărțit cele 32 de loturi teren amplasate în cartierul Tineretului – 10 buc, în cartierul Bălcescu – 14 buc și 8 în zona Alexandru Lascarov.

Dintre membrii marcanți ai atribuiri în folosință gratuită a terenului pentru construirea unei locuințe reamintim pe Constantin Vârlănuță, CV Costa, pus director la CUP, finul senatorului Daniel Butunoi. Nevasta acestuia a fost angajată anul acesta la Asistența socială fără concurs, prin numire, ea fiind cea care a obținut locuință ANL la finele anului trecut, chiar dacă nu întrunea criteriile de atribuire.

Un al doilea nume la atribuirea terenurilor de astăzi este Ștefan Emanuel Costin, alt pesedist care făcea campanie fostului primar Hurdubae, acesta fiind angajat ca șef de birou la Zone Verzi din cadrul Administrației Cimitirelor.

La momentul de față, cei doi care împart terenuri, Grosu și Croitoru, sunt conștienți că trebuie să-şi facă lichidarea în două săptămâni și încearcă să mulțumească lipitorii de afișe.