
Luni, 5 octombrie 2020, a avut loc depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului „Construcţia Variantei de Ocolire Tecuci – rest de executat”.
Până la termenul limită de depunere au depus oferte următorii ofertanți:
– Asocierea Citadina 98 S.A. – Lemacons S.R.L. – Drum Asfalt S.R.L.
– Asocierea Mavgo Holding S.R.L. – Aqua Park S.R.L. – BDU Maxi Construct S.R.L. – Hydrostroy A.D.
– Asocierea Tancrad S.R.L. – Cricons S.R.L.
Valoarea estimată a contractului este de 49.801.015,85 lei fără TVA.
Obiectul contractului îl reprezintă execuția lucrărilor pentru Construcția Variantei de Ocolire Tecuci – rest de executat, având un stadiu fizic al lucrărilor în momentul rezilierii de aproximativ 58%.
Durata contractului este de 12 luni perioada de execuție a lucrărilor și 36 de luni perioada de garanție a lucrărilor.