Într-o discuţie cu tecucenii, desfăşurată online vineri, 30 octombrie, edilul municipiului Tecuci a vorbit despre anomaliile întâlnite în prima săptămână de mandat.
Mai precis, o serie de străzi proaspăt asfaltate urmează să fie sparte într-un proiect privind extinderea şi modernizarea a reţelei de apă şi canalizare.
„Eu nu ştiu cum fosta administraţie şi-a făcut planul investiţional fără să consulte numele de străzi care vor intra la această reabilitare.
Una din străzile care a fost deja tăiată, nu a fost spartă pentru că am oprit să nu se spargă, pentru a găsi soluţii alternative, este strada Alexandru cel Bun care e la intersecţia cu strada Ştefan cel Mare. S-a asfaltat acum o lună de zile, în campania electorală, iar imediat după campania electorală, într-o dimineaţă, spărgeau, tăiau asfaltul ca să bage canalizare.
A fost o decizie politică a fostului primar prin care au mers cu asfaltul fix pe străzile care vor fi sparte”, a precizat primarul Lucian Costin.
Edilul nu îşi poate explica cum a decis administraţia PSD să facă acest lucru, în condiţiile în care cele mai multe străzi au fost asfaltate din fonduri proprii, din banii contribuabililor tecuceni, iar astăzi privim neputincioşi la faptul că aceste străzi trebuie sparte.