Evenimente culturale ce se vor desfășura la Biblioteca tecuceană

 

În această săptămână, la Biblioteca Municipală Tecuci, cu sprijinul Primăriei, se vor derula două acțiuni culturale.

Cu prilejul împlinirii a 144 de ani de la naşterea poetului Ştefan Petică, Biblioteca, cea care îi poartă numele, va realiza o expoziție. Acest eveniment cultural, intitulat „De la simfonia de flori, la amurgurile înflăcărate” este programat să aibă loc în perioada 20 ianuarie – 20 februarie 2021 în spațiul Galeriei Helios.

Expoziţia reprezintă o transpunere în imagini a creaţiei lui Ştefan Petică, autor fiind prof. Ștefan Andronache.

 În data de 22 ianuarie, începând cu ora 14, tot la Bibliotecă, în sala de lectură, va avea loc un Concurs de istorie pentru elevi.

Evenimentul, gândit a fi în preajma zilei de 24 ianuarie, este coordonat de prof. Vasile Ghica și este intitulat „Cocuța Conachi – Contribuția la Mica Unire”.

Parteneri ai acestei activități sunt elevii Colegiilor naționale Spiru Haret, Calistrat Hogaș, Agricultură și Economie, Liceul Ovid Caledoniu.