Manifestările legate de sărbătorirea Zilei Mondiale a Poeziei, au continuat la Tecuci cu o nouă lansare de carte. Astfel, luni 22 martie 2021, Biblioteca „Ștefan Petică”, având sprijinul Primăriei și al Consiliului Local, au organizat la Sala Helios lansarea noului volum de poezii intitulat „Lumi împărțite״, autor Mihaela Gudană. Este vorba de o carte de 80 de pagini cuprinzând 58 de poezii, carte realizată la Editura Princeps din Iași, apărută în anul 2020. Redactorul cărții este cunoscutul poet Daniel Corbu, având prefața semnată de Radu Negrescu Suțu.
Evenimentul a fost deschis de managerul bibliotecii, Daniela Grigoraș și a început cu un moment solemn dedicat tuturor poeților dispăruți dintre noi în ultimul timp. După ce a prezentat câteva date sumare despre carte și autor, a considerat că cel mai potrivit om pentru prezentarea acestei cărți este o mamă, colegă, recitatoare, bibliotecară, interpretă și coregrafă: Mariana Enache.
Aceasta începe cu o frumoasă caracterizare a poetei Mihaela Gudană realizată de un poet cunoscut, Marian Malciu, dar și cu o urare de „La mulți ani!”, adresată tuturor poeților și cititorilor, iubitori de poezie.
Mariana Enache continuă remarcând faptul că, în acest an, sărbătorirea Zilei Poeziei a fost într-o duminică, o zi a mărturisirilor, a credinței și a adevărului. Continuă prin a ne recita un rondel și ne spune că în această carte cititorul va descoperi dorul de eternitate, cartea trezindu-ne emoțiile încă de la primele strofe lecturate: „Să nu uităm faptul că poezia este în orice creație, în literatură, în dans sau în pictură. Citim cu drag poezie și apoi remarcăm faptul că de multe ori, în urma ei, rămâne o diplomă, un premiul sau un trofeu. Noi știm că există poezie și în proză, o carte bună e la fel ca o poezie. Dragostea cuvântului poate deveni poezie și în proză. Și în această carte, poeta își cânta iubirea. Personal, mă regăsesc în versurile poetei de parcă acele versuri le-am scris chiar eu. O felicit din suflet pentru această noua carte”.
Apoi, Daniela Grigoraș a prezentat principalele date biografice ale autoarei, absolventă a Facultății de litere și din anul 2011 membră a Cenaclului Literar „Calistrat Hogaș” din Tecuci, prezentă în mai multe reviste literare, deținătoare a numeroase premii din care important este un premiul I obținut la Câmpina.
Revenită la funcția de moderator, Mariana Enache ne recită din acest volum „Ora infinită” și continuă cu alte poezii, după care ne citește câteva aprecieri de pe coperta a patra, ale poetului Daniel Corbu.
Invitată să ia cuvântul, autoarea începe cu recitarea poeziei „Femeia îndrăgostită” despre care ne spune cu mare plăcere că este o poezie scrisă „la comandă” de o tânăra îndrăgostită. Continuă prin a ne citi ultimele ei poezii, una având chiar titlul „Despre independența poeziei” iar alta, actuală, „Ia primăvara și umblă cu ea”.
Ne vorbește în continuare de felul cum s-a împrietenit cu autorul prefaței, poetul Radu Negrescu Suțu, pe care l-a întâlnit prima oară în anul 2012 la Paris. Poeta amintește cu plăcere și faptul că regretatul poet Dionisie Duma a fost cel care a încurajat-o să scrie și să publice după care ne lecturează alte poezii din recentul volum.
Maria Enache recomandă tuturor poeților prezenți la eveniment dar și altora să dea drumul poeziei să zboare.
Au apreciat calitatea poeziilor atât Adrian Răcaru cât și Iancu Huzum, care o consideră o poetă feministă, având ceva din Adrian Păunescu dar mai mult din Constanța Buzea.
În încheiere, Daniela Grigoraș ne-a surprins cu o recitare liberă a unei poezii din literatură universală, iar Iancu Huzum cu o poezie ce a fost recitată cu ani în urmă și de actorul poet Emil Botta.
A fost o reușită lansare de carte la care au participat numeroși membrii ai Cenaclului literar. La final, poeta a oferit cu mult drag autografe pe cărțile pe care le-a oferit cu multă generozitate.
Iancu Aizic