Administraţia locală, prin vocea primarului Lucian Costin ne informează că se află în curs de derulare proceduri de achiziţie pentru mai multe obiective aflate pe raza municipiului Tecuci.
Astfel, până pe 14 aprilie se pot depune oferte pentru implementarea sistemului de digitalizare. Întregul proiect are o valoare estimativă de 2,4 milioane de lei.
Serviciile de digitalizare ale Primăriei Tecuci vor optimiza circuitul documentelor și vor scădea semnificativ timpul de așteptare.
„Pentru foarte multe solicitări, tecucenii nu vor mai fi nevoiți să vină la ghișeele Primăriei, documentele putând fi transmise prin poșta electronică”, ne asigură primarul.
Pe de altă parte, modernizarea infrastructurii rutiere a cartierului de blocuri din zona Aleea Ștrandului este în grafic. Proiectul tehnic de execuție a lucrării de modernizare a fost predat, iar împreună cu specialiștii din Primărie se vor face modificările finale.
„Ordinul de începere a lucrărilor îl voi da la începutul lunii viitoare, iar durata lucrărilor de execuție conform contractului este de șase luni. Valoarea totală a acestei investiții este de aproximativ 1 milion euro și este finanțată integral din bugetul local”, precizează Lucian Costin.
Tot în municipiul Tecuci şi tot în aceste zile se află în derulare proceduri de achiziție în valoare de 13.639.661.67 lei, aproximativ 2.812.000 euro. Patru noi obiective din Tecuci își caută constructorul, procedurile fiind publicate pe SICAP, sistemul electronic de achiziţii publice.
Lucrările au în vedere eficientizarea energetică a unor clădiri proprietatea UAT Tecuci. Este vorba despre Școala Gimnazială „Dimitrie Sturdza” – corpul vechi și atelierele mecanice, Liceului Tehnologic „Elena Caragiani” şi sediul SPCLEP – Evidenţa Populaţiei.
Valoarea totală a lucrărilor depăşeşte 20 de milioane, fiind de 20.839.661 lei.