Un nou vernisaj de artă plastică. Tabloul Terra bolnavă a fost donat Muzeului – Foto

 

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci în colaborare cu Biblioteca „Ștefan Petică”, Școala populară de Arte și meserii Bacău și Primăria Municipiului Tecuci, au organizat joi, 3 iunie 2021, vernisajul expoziției intitulate „Retrospective cromatice”.

 Expoziția a fost deschisă la Galeria Helios a bibliotecii. Până la deschiderea oficială, cei prezenți au urmărit cu atenție cele 24 de tablouri expuse  remarcând lucrările  Energii fundamentale – de Ștefan Sevastre, Fereastră spre Marea Unire de Ion Neagoe, Joc de copii de Aurel Manole, Joc de culori de Nelu Pascu, Natură statică de Sterică Bădălan, Atmosfera de David Sava, Palazzo Ballani  de Virgil D. Demetrescu, Veneția de Ioniță Benea, Pădure iarna de Nicolae Placicov, Troița de la Nicorești de  Dimitrie Loghin și altele.

Vernisajul a fost deschis de managerul Muzeului tecucean, Daniel Dojan, subliniind faptul că principalul organizator al expoziției a fost  restauratorul Adrian Mihalache. După ce a prezentat invitații speciali ai acestui eveniment, aduce mulțumiri speciale și pictorului tecucean Mircea Cojocaru pentru implicarea și sprijinul realizării acestei expoziții, apoi a dat cuvântul restauratorului Adrian Mihalache.

 Acesta a vorbit despre proiectele de viitor ale muzeului, amintind și de organizarea unei manifestări cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui pictor tecucean Gheorghe Petrașcu de anul viitor. Adrian Mihalache vorbește în continuare de patrimoniul muzeului, de colecția numismatică și de automobilul de epoca Ego din anul 1924, care se află la muzeul tecucean. Amintește și de colecția de fotografii realizate de profesorul Ștefan Andronache: „Am expus azi o mică parte din colecția  de tablouri ce aparține celor 20 de pictori iar această expoziție va rămâne deschisă până la data de 15 iulie 2021”.

 Profesor Olguța Patu, managerul Școlii populare de artă din Bacău spune că fost o adevărată onoare să vină și să participe la acest eveniment, sperând într-o colaborare fructuoasă: „Aceasta pentru că arta este o adevărată terapie, dorind să facem cu adevărat cultură și nu să fim cult și ură”.

A luat apoi cuvântul profesor Dorina Blănaru, începând cu faptul că se mândrește că este tecuceancă. Apreciază lucrările expuse în care vede multă frumusețe și emoție puse pe pânze, încheind prin a spera într-o frumoasă colaborare pe viitor, pentru a putea face ceva frumos pentru orașul nostru.

 Pictorul Mircea Cojocaru ne spune că lucrările acestea aparțin unor artiști plastici care au avut legătură cu Tecuciul și noi, cei de azi, trebuie să lăsăm generațiilor ce vor veni lucrări cât mai frumoase. Vorbește în continuare de încercarea conducerii municipiului de a se remedia clădirile ce dau un aspect neplăcut orașului și încercarea de realizare a unui Muzeu de artă contemporană. În replică, managerul muzeului spune că este deschis la orice fel de dialog, benefic culturii tecucene.

 Profesorul Ștefan Andronache ne vorbește de faptul că împreună cu pictorul tecucean Ștefan Buțurcă au creat acest spațiu – Galeria Helios – care să fie destinat expozițiilor de orice fel. Amintește de expozițiile pictorilor tecuceni Gheorghe Petrașcu și Dimitrie Hârlescu, dar și de contribuția la actul cultural local al doctorului Capotă și în încheiere felicită muzeul pentru această organizare.

De remarcat faptul că în custodia Muzeului tecucean, de astăzi a intrat un alt tablou minunat, intitulat Terra bolnavă. Acest tablou a fost donat Muzeului de pictorul tecucean Mircea Cojocaru.

În final, Daniel Dojan amintește de succesul expoziției pentru copii din data de 1 Iunie și invită școlile să participe la evenimente. Subliniază faptul că între cele trei unități de cultură nu este nici o concurență și, unite, vor realiza multe în cultura tecuceană.

 

Iancu Aizic