
Raluca Ghiorghiță, campioana României la lupte libere, premiată la Tecuci
Raluca Ghiorghiță are 14 ani, este elevă în clasa a VII-a la Școala „Dimitrie Sturdza” Tecuci și de doi ani se antrenează la Clubul Sportiv Vipguard.
Raluca s-a înscris la Fight Club Academy Tecuci, aparţinând CS Vipguard, fiind coordonată de antrenor Lucian Militaru-Pădure. S-a antrenat atât de bine încât anul trecut a primit din partea Federației Române de Lupte Medalia de bronz la Aptitudini fizice.
Prin muncă asiduă, devotament și ambiție, Raluca reușește să obțină titlul de Campion național la Finala Campionatului Național de Lupte – U15 desfășurat la Târgu Mureș în luna mai anul acesta.
Datorită titlului obținut, a reprezentat România la Campionatul european U15 , care a avut loc în Bulgaria în 27 mai a.c.
„Este o fată talentată, ambițioasă, cu o evoluție excelentă într-un timp foarte scurt”, precizează antrenorul Lucian Militaru Pădure informând că la Campionatele europene de luptă de la Sofia, Raluca a fost clasată pe locul 7, unul foarte bun.
În prezent, Raluca se pregătește pentru înaltă performanță, cu lotul Național al României, făcând naveta între Tecuci și București, fiind transferată pentru antrenament la Clubul Sportiv Rapid București cu maestrul Joe Zaharia, alături de profesioniști. După terminarea clasei a VII-a, Raluca se va transfera și cu activitatea școlară în capitală.
Astăzi, 4 iunie, Asociația „Balinte Ionela” a invitat-o pe Raluca Ghiorghiță, alături de antrenorul Lucian Pădure pentru a fi premiată fiindcă a dus numele Tecuciului departe, alături de mari campioni ai României.
Din partea Asociației „Balinte Ionela”, Raluca a primit o diplomă de excelență pentru prestația sportivă, iar un plic cu bani i-a fost oferit din partea firmei Magic Garden SRL Tecuci, administrată de familia Vasile Popa (500 lei) și firma Vila SA, administrată de Florin Istrati (250 lei).
Nefiind la prima „abatere” de acest gen, urăm conducerii CS Vipguard și antrenorilor putere de muncă și rezultate frumoase sportivilor legitimați!
Felicitări Raluca Ghiorghiță pentru evoluția extraordinară și succes în continuare!





